Modernizarea Liceului Tehnic “Dan Mateescu”, care se renovează de 8 ani, sub semnul întrebării. Cât a costat proiectul cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceul "Dan Mateescu" se renovează de aproape 8 ani FOTO Adevărul

După aproape 8 ani de la începerea lucrărilor de modernizare, Liceul Tehnologic “Dan Mateescu” din Călăraşi nu este nici pe departe finalizat, deşi la 30 iunie ar trebuie să fie gata. Termenul de execuţie, depăşit o dată, a scos bani în plus din vistieria Primăriei pentru continuarea  reparaţiilor.

Pentru terminarea proiectului, în octombrie 2014, a fost semnat contractul de finanţare cu bani europeni în valoare de 7,8 milioane de lei. Proiectul are o valoare totală de 7.828.782,38 lei, din care 4.221.205,62 lei fonduri europene, 548.756,73 lei fonduri naţionale, contribuţia bugetului local fiind de doar 84.424,11 lei.

 Discuţii cu constructorul

Pentru accelerarea lucrărilor la acea dată, edilul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin alături de directorul tehnic al Primăriei Călăraşi, Marian Gheorghe, şi Daniel Ştefan Drăgulin, directorul executiv al Direcţiei Programe şi Devoltare Locală, Luminiţa Trifu, au purtat o discuţie cu reprezentanţii constructorului Astalrom SA, dar şi cu proiectantul.

„Lucrările au fost reluate şi de aceea am avut o primă întâlnire cu constructorul şi proiectantul pentru a putea găsi împreună soluţii în vederea finalizării înainte de termenul din proiect a clădirii Liceului Dan Mateescu. Eforturile noastre în acest sens se vor face în continuare pentru ca cei 700 de elevi beneficiari ai proiectului să poată învăţa în săli noi de clasă”, spunea la acea dată primarul. Proiectul a avut o durată de implementare de 14 luni, lucrările nu au fost gata la sfârşitul anului 2015, fiind prelungită perioada de implementare până la 30 iunie 2016. La momentul reluării reparaţiilor, procentul global al stadiului fizic al clădirii era de 52,77%.

Neeligibilitatea întregului proiect

Acest lucru face ca neîndeplinirea parţială a obiectivului şi scopului proiectului finanţat să atragă neeligibilitatea întregului proiect.” În acest sens, a fost propusă prelungirea duratei de implementare până la data de 30 iunie 2016 şi asigurarea cheltuielilor necesare finalizării proiectului, după 31 decembrie 2015, din bugetul propriu”, au precizat autorităţile.

Astfel, s-a estimate că sumele necesare finalizării proiectului (care vor deveni neeligibile şi vor fi suportate integral din bugetul local al municipiului Călăraşi aferent anului 2016 ), vor fi de maximum 211.060,28 lei inclusiv TVA, adică 5% din valoarea totală a contractului de finanţare care este de 4,221,205.63 lei.

Vă recomandăm şi:

Proiecte cu bani europeni. Peste 500 de elevi de la sate vor învăţa în şcoli ultramoderne

Modernizare cu fonduri regio. Liceul Tehnologic din Fundulea se transformă în şcoală europeană

Prima şcoală reabilitată cu fonduri Regio. Unitatea de învăţământ de la Cuza-Vodă va fi modernizată cu bani europeni

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie