Ministrul Agriculturii, Petre Daea: Suspiciuni de pestă porcină în trei localităţi din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat că există suspiciuni în ceea ce priveşte prezenţa pestei porcine în patru localităţi din judeţele Călăraşi şi Constanţa. În judeţele Bihor şi Salaj, virusul nu a mai recidivat, notează Agerpres.

„Numai două judeţe mai au suspiciuni. Este vorba despre Călăraşi, unde sunt trei localităţi, şi una în Constanţa. Vă aduc însă o veste bună pentru ţară, în zona Bihorului şi Sălaj nu a mai recidivat acest virus şi acolo am trecut la faza a doua, care înseamnă repopulare. Am trecut la etapa a doua printr-un program foarte clar, strict, coordonat, urmarît, analizat, implementat, urmărit zi de zi, de repopulare, adică introducerea porcilor santinelă, pentru a vedea dacă iî locul respectiv există sau va exista virusul (…) Porcii santinelă sunt sub control sanitar veterinar şi vor sta 45 de zile. Urmărim această evolutţe”, a spus ministrul. El a precizat că oferă aceste date în urma informaţiilor pe care le deţine din data de 8 octombrie, de la ora 20.30.

Ministrul a mai precizat că în fiecare zi se închid focare de pestă porcină africană şi, pe măsură ce se ajunge la termenul respectiv, se fac repopulări de către ANSVSA, în prezenta proprietarilor, apoi se urmăreşte evoluţia animalului care anunţă prezenţa sau absenţa virusului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor