Maşină cuprinsă de foc în timpul mersului pe drumul spre litoral. Două persoane au fost rănite uşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panică pe Autostrada Soarelui, în noaptea de joi spre vineri, după ce un autoturism a luat foc în timpul mersului. Mai multe echipaje de la ISU Călăraşi au intervenit la locul incidentului, acordând îngrijiri medicale şoferului şi unui pasager.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, maşina a luat foc în mers, pe drumul spre litoral, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01.00. Speriat şoferul, care a oprit pe banda de urgenţă, şi a încercat să stingă focul, a cerut ajutorul autorităţilor la 112, când a văzut că vâlvătaia cuprinde toată maşină. Militarii ajunşi la faţa locului, la kilometrul 58, pe senul de mers Bucureşti-Constanţa, au lichidat focul, iar celor două persoane, rănite uşor, li s-au acordat îngrijiri medicale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”