MAI: În ultima săptămână au fost gestionate peste 23.000 situaţii de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima săptămână, aproximativ 22.000 de lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la peste 13.600 de cazuri ce au ţinut de ordine publică, semnalate prin numărul unic de urgenţă 112 şi în peste 10.000 de situaţii de urgenţă ce au necesitat misiuni ale pompierilor sau SMURD.

Dintre cele 13.600 de cazuri semnalate prin apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi care au vizat încălcări ale legislaţiei ce reglementează ordinea publică, 99% au fost gestionate de agenţi şi ofiţeri ai Poliţiei Române şi restul de Jandarmerie.

De asemenea, dintre cele peste 10.000 de cazuri de situaţii de urgenţă, peste 80% au fost gestionate de echipajele SMURD, fiind intervenţii pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă şi transportul la spitale a unor pacienţi. Peste 4.500 de pompieri şi paramedici SMURD au intervenit în medie zilnică în această perioadă. De asemenea, Inspectoratul General de Aviaţie a executat 60 misiuni aero - medicale.

În afara situaţiilor gestionate în urma apelurilor primite la 112, Poliţia Română a desfăşurat, în aceeaşi perioadă, 1.622 misiuni ordonate în urma cărora au fost constatate 64.200 fapte contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 23.607.938 lei.

În această perioadă, au fost reţinute 4.435 permise de conducere şi 1.506 certificate de înmatriculare, au fost prinşi în flagrant 881 autori de infracţiuni şi au fost depistate 104 persoane urmărite naţional sau internaţional.

325 autori, identificaţi

De asemenea, în urma activităţilor judiciare, poliţiştii au identificat 325 autori în dosarele penale aflate în evidenţă, până atunci, cu autor necunoscut.

Peste 2.800 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine publică la 277 manifestări. De asemenea, efectivele de jandarmi au executat zilnic misiuni în urma cărora au constatat 145 de infracţiuni şi au aplicat 2.531 sancţiuni contravenţionale în valoare de 621.880 lei.

În zonele montane au acţionat zilnic, în medie, 184 jandarmi care au intervenit pentru salvarea a 6 persoane aflate în situaţii critice. De asemenea, jandarmii au prins în flagrant 141 autori de infracţiuni.

Peste 4.200 de poliţişti, cu ochii pe frontieră

Pentru supravegherea, monitorizarea şi controlul frontierei de stat, în cele 81 de sectoare au acţionat în medie zilnică peste 4.200 de poliţişti de frontieră, cu aproximativ 1.000 de mijloace de mobilitate, dintre care peste 2.900 la supravegherea frontierei şi peste 1.300 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.

Poliţiştii de frontieră au constatat 115 infracţiuni, dintre care 48 la controlul frontierei şi 67 la supravegherea frontierei. De asemenea, au fost aplicate 140 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 84.160 lei. În această perioadă, nu s-a permis intrarea în ţară a 131 cetăţeni străini şi nu s-a permis ieşirea din România unui număr de 82 cetăţeni, din diferite motive legale.

Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a eliberat peste 38.000 de documente de identitate. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a eliberat, în perioada 6 - 12 februarie a.c., 18.391 permise de conducere şi 29.111 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost examinate 27.632 persoane (5.526/zi) dintre care 14.392 la proba teoretică şi 13.240 la proba practică, procentul de promovabilitate fiind de 49,99% la proba teoretică şi 48,78% la proba practică. Direcţia Generală de Paşapoarte a emis 29.778 (5.956/zi) documente de călătorie, dintre care 26.948 (5.390/zi) paşapoarte simple electronice şi 2.767 (553/zi) paşapoarte simple temporare.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine