Investiţie. Bazin de înot, la standarde europene, pe malul Borcei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinul se va construi pe terenul de zgură al stadionului Foto:I.S.

Călăraşiul ar putea să aibă în curând un bazin de înot la standarde europene. Compania Naţională de Investiţii(CNI) este dispusă să construiască o bază sportivă în oraşul de pe malul Borcei.

Consilierii locali au făcut primul pas: au aprobat proiectul de hotătâre privind transmiterea în folosinţă gratuită către Ministerul Dezvoltării Regionale a 8.124 mp. La începutul anului 2014, autorităţile locale au înaintat un memoriu privind construirea unui complex sportiv care să cuprindă un bazin de înot, modernizarea sălii de box, dar şi a stadionului. „ Am depus toată această documentaţie la CNI. Bazinul urmează să fie construit pe terenul de zgură al stadionului. Costurile pentru acest proiect se ridică la 12 milioane de euro. Bazinul va avea 12,5 metri lăţime, 25 metri lungime, întreaga clădire ajungând la 70 de metri”, spunea Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului. Investitiţia va fi realizată de CNI, iar municipalitatea are ca sarcină finanţrea lucrărilor de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilităţi: apă, canal, gaz. De asemenea, Primăria se obligă ca, după realizarea obiectivului, să meţină destinaţia aceastuia şi să-l întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani.

Vă recomandăm şi:

Performanţă. Călărăşeanul Constantin Adam, membru în lotul naţional de canotori, 2 medalii de aur la Balcaniadă

România, de opt ori consecutiv campioană europeană la canotaj. Barca de 8+1, din nou „regina“ Europei

Două sportive din Botoşani au câştigat cu lotul naţional medalia de aur la Campionatul European de canotaj

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €