Începe Săptămâna prevenirii criminalităţii: cum ne apărăm de infractori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din toată ţara deschid luni "Săptămâna prevenirii criminalităţii", fiecare zi fiind dedicată unor activităţi în spaţii publice pentru informarea cetăţenilor.

 "La nivel naţional, în fiecare zi, prin activităţile pe care le desfăşurăm, dorim ca mesajul nostru să ajungă la cât mai mulţi cetăţeni! Scopul nostru este să conştientizăm atât necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie în diverse situaţii, cât şi consecinţele care decurg din comiterea de infracţiuni", a anunţat IGPR.

Pentru a atrage atenţia oamenilor asupra riscurilor, la nivel naţional, poliţiştii organizează "Săptămâna prevenirii criminalităţii", în perioada 21-25 mai. În toate judeţele din ţară vor avea loc activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă.

Tema fiecărei zile

Astfel, luni, 21 mai, este ziua dedicată prevenirii victimizării minorilor, iar în cadrul acesteia adolescenţilor li se vor explica măsurile pentru siguranţa lor în mediul on-line. Ziua va continua cu "Fii prietenos, nu fii răutăcios!", o activitate dedicată preşcolarilor şi şcolarilor, în cadrul căreia cei mici vor afla ce înseamnă bullying şi cum pot evita să fie victime sau agresori. Ziua a doua, marţi, 22 mai, este destinată prevenirii delicvenţei juvenilă.

A treia zi a săptămânii, 23 mai, se va axa pe prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului (furturi din locuinţă, tâlhării şi înşelăciuni), infracţiuni cu impact deosebit, mai ales în rândul seniorilor. "Bunicii preventivi" este activitatea care va marca ziua. Urmează o zi - 24 mai - dedicată prevenirii violenţei în familie, menită să aducă în conştiinţa publicul consecinţele legale şi psihologice ale fenomenului, precum şi modalităţile de sprijin ale victimelor..

Săptămâna prevenirii criminalităţii se încheie vineri, 25 mai, cu evenimentul "Autoturisme în siguranţă" , dedicat siguranţei rutiere. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva