Încep reparaţiile pe Autostrada Soarelui, între km 12 şi 36. Şoferii, avertizaţi să respecte limitările de viteză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul pe A2 va fi îngreunat de reparaţii FOTO Adevărul

În plin sezon estival, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), continuă lucrările de reparaţii pe drumul care duce spre litoral. Marţi, 13 iunie, încep reparaţiile cu mixtură asfaltică pe Autostrada Soarelui, între km 12 şi km 36, porţiune de drum care dă bătăi de cap şoferilor.


Pentru ranforsarea acestui segment de autostradă a fost demarată şi o procedură necesară stabilirii unei soluţii tehnice. Facem apel la participanţii la trafic să înţeleagă necesitatea efectuării acestor lucrări de reparaţie, să respecte limitările de viteză şi să circule cu atenţie în zona respectivă”, au anunţat Compania de Drumuri.

De altfel, în urmă cu doar o lună, directorul general al companiei, Ştefan Ioniţă, decla că “circa 65 - 70 % din fondurile alocate CNAIR pentru întreţinerea de vară a drumurilor sunt alocate pentru aducerea la un nivel de minim de viabilitate a drumurilor naţionale şi a autostrăzilor, în contextul în care, începând din luna iunie, vor fi realizate lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente.

Începând cu luna iunie vor fi realizate lucrări de întreţinere periodică şi reparaţii curente, care vor consta în tratamente bituminoase, covoare asfaltice, reciclări şi ranforsări la sistemul de şanţuri şi nu numai, a mai spus directorul.

Vă recomandăm şi

Reparaţii pe Autostrada Soarelui. Cât şi unde este restricţionat traficul

Poliţia, cu ochii pe Autostrada Soarelui. În acest weekend, drumul spre mare va fi supravegheat din elicopter

Trafic normal pe A2. Ce sunt sfătuiţi şoferii să facă pentru a evita accidentele



 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG