Incendiile de vegetaţie uscată, la ordinea zilei. 14 hectare de mirişte, pârjolite de foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a cuprins o mare suprafaţă de teren Foto: Arhivă Adevărul

Aproximativ 14 hectare de vegetaţie uscată au fost incendiate, joi, de persoane necunoscute pe raza localităţilor Crivăţ şi Chiselet. Pompierii militari au fost alertaţi să intervină pentru ca flăcările să nu cuprindă şi locuinţele din apropiere. Militarii spun că îm ambele cazuri, vâlvătaia a fost provocată de către persoane neidenficate.

Primul apel de urgenţă a fost dat pe 13 septembrie, la ora 15.39. 12 hectare de teren viran ardeau ca o torţă la Crivăţ. Pompierii au luptat cu flăcările mai bine de 35 de minute, intervenind cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită (APCA. La doar câteva ore, alarma s-a dat din nou. De această dată la Chiselet. La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi fum la nivelul vegetaţiei uscate şi al miriştii de porumb pe o suprafaţă de circa două hectare. Potrivit primelor cercetări, cele două hectare au fost pârjolite de un necunoscut care a dat foc la mirişte.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente