În ce situaţii suntem obligaţi să cerem schimbarea cărţii de identitate. Ce riscă cei care au buletinul expirat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartea de identitate se eliberează de către Serviciul de Evidenţă a Persoanelor FOTO MAI

Cetăţenii care stau în buzunar cu buletinul expirat riscă amenzi între 40 şi 80 de lei.  Conform legii, aceştia sunt obligaţi să se prezinte la Serviciul Public Comunitare de Evidenţă a Persoanelor pentru a solicita eliberarea unei noi cărţi de identitate.


Cest lucru se poate face cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului  de valabilitate al actului de identitate deţinut, dar nu mai mult de 180 zile, în termen de 15 zile de la producerea unor modificări sau, în cazul minorilor, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani.

Biroul de Evidenţă a Persoanelor, cu sediul în Strada Progresul, nr. 23, invită cetăţenii să se prezinte în cel mai scurt timp posibil la sediul instituţiei şi să solicite intrarea în legalitate, în sensul eliberării unor acte de identitate, în cazul tinerilor care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi în cazul persoanelor care deţin acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat sau urmează să expire în perioada imediat următoare.
 

Pierdut, furat, distrus sau anulat

De asemenea, aceeaşi responsabilitate au şi cei care au actul de identitate deteriorat, pierdut, furat, distrus sau anulat, şi-au modificat numele sau prenumele (prin căsătorie, divorţ, adopţie, schimbare de nume pe cale administrativă), şi-au schimbat domiciliul; locuiesc pe o stradă cu denumirea schimbată sau cu imobilul renumerotat. Şi în cazul în care localitatea de domiciliu are rangul schimbat ori a fost rearondată unei alte unităţi administrativ-teritoriale, fotografia din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului sau li s-a atribuit un nou CNP, oamenii sunt obligaţi să se prezinte la ghişeul de la Evidenţa Populaţiei.

Iată programul de lucru la ghişeu:

Luni, Marţi, Joi 08.00-16.00
Miercuri 08.00- 18.30
Vineri 08.00-13.30.

„Menţionăm faptul că nerespectarea dispoziţiilor legale constituie contravenţie şi se sancţioneaza după caz, cu amenzi cuprinse între 40 -80 lei”, atrag atenţia autorităţile.
 

Vă recomandăm şi:

MAI se leagă de titlul piesei „Pierdut buletin” în ultimul mesaj de informare

Ce faci ca să obţii cartea de identitate

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat