IGSU: 19 incendii au loc zilnic în România, provocate de coşurile de fum defecte sau necurăţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai multe incendiii sunt provocate de coşul de fum defect sau necurăţat FOTO Adevărul

Peste 6.800 de incendii la locuinţe, soldate cu aproape 1.000 de persoane decedate sau rănite, au avut loc în cursul anului 2019, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 19 astfel de evenimente, informează sâmbătă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Majoritatea incendiilor se produc în sezonul rece şi au un impact major asupra vieţii, sănătăţii şi bunurilor cetăţenilor, se subliniază în informarea IGSU. Astfel, pe timpul incendiilor produse anul trecut au fost răniţi 691 de adulţi şi 34 de copii, iar alţi 252 de adulţi şi 10 copii au decedat.

Cele mai multe pierderi de vieţi s-au înregistrat în rândul persoanelor de peste 70 de ani (110 victime), iar numărul cel mai mare de răniţi s-a constatat în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 26 şi 55 de ani (317 persoane).

Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în perioada ianuarie-decembrie 2019, principala cauză generatoare de incendii la locuinţe este reprezentată de coşul de fum defect sau necurăţat (33% dintre evenimente). În afara acestor situaţii, printre împrejurările care au condus la producerea incendiilor, se regăsesc şi instalaţiile electrice defecte, mijloacele de încălzire improvizate sau nesupravegheate, fumatul şi focul deschis.

Comparativ cu 2018, în cursul anului trecut se constată o scădere cu 2% a numărului incendiilor la locuinţe produse în mediul rural şi o creştere cu 3% a celor înregistrate în mediul urban. De asemenea, în perioada analizată, s-a constat că majoritatea evenimentelor de acest fel s-au produs în bucătărie, la nivelul acoperişului sau al podului, evidenţiază bilanţul prezentat de IGSU.

987 de persoane şi-au pierdut viaţa anul trecut

Chiar dacă statistic numărul incendiilor la locuinţe a fost mai mic în anul 2019 comparativ cu anul precedent (6.806 faţă de 6.911 situaţii), impactul acestora în privinţa victimelor a fost mai mare anul trecut (987 victime în 2019, faţă de 951 victime în 2018).

Pompierii atenţionează că incendiile produse la locuinţe pot fi prevenite, una dintre regulile care trebuie respectate obligatoriu fiind utilizarea corectă a instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, a sobelor de încălzit sau a coşurilor de fum. Apelarea la specialişti, atunci când sesizăm probleme la instalaţiile electrice sau la mijloacele de încălzire, este, de asemenea, o măsură de prevenţie foarte importantă. Orice improvizaţie minoră poate conduce la incidente cu repercursiuni. De asemenea, pentru evitarea oricăror potenţiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în locuinţe, precum şi a detectoarelor de incendiu, se mai subliniază în informarea IGSU.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”