IGPR: Peste 15.000 de sancţiuni silvice, aplicate de poliţişti anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăierile ilegale de arbori, în atenţia Poliţiei FOTO Adevărul

Peste 61.000 de metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi, anul trecut, în urma controalelor efectuate pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, poliţiştii aplicând amenzi de peste 29 de milioane de lei, informează un comunicat al IGPR.

Conform poliţiştilor, au fost constatate peste 8.300 de infracţiuni pentru care sunt cercetate penal aproape 2.000 de persoane.

"Poliţiştii de ordine publică au indisponibilizat, pe parcursul anului trecut, peste 61.000 de metri cubi de material lemnos, în urma verificărilor şi controalelor efectuate la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum şi pentru asigurarea legalităţii circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. (...). Au fost constatate peste 8.300 de infracţiuni, fapte pentru care sunt cercetate penal aproape 2.000 de persoane. Totodată, poliţiştii au aplicat peste 15.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 29.000.000 de lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice", precizează IGPR.

Au fost confiscate sau indisponibilizate peste 1.300 de bunuri, dintre care 404 fierăstraie, 235 de topoare, 169 de atelaje, 126 de autovehicule, 6 tractoare şi 391 de alte bunuri.

În anul 2018, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, poliţiştii din toată ţara au organizat peste 49.000 de acţiuni şi controale în fondul forestier naţional şi în locuri de depozitare sau comercializare a materialului lemnos.

Au fost verificate, în total, aproape 12.700 de obiective, dintre care 1.666 de exploatări forestiere, 2.841 de târguri, pieţe şi oboare, 794 de instalaţii de debitat, aproape 400 de ocoale silvice sau structuri subordonate, peste 1.400 de depozite, precum şi alte 5.559 de obiective. De asemenea, poliţiştii au verificat peste 87.500 de mijloace de transport, se mai arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute