IGPF: 43.500 de persoane au trecut graniţa în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Control la graniţă FOTO IGPF

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control ieri, 10 iunie, aproximativ 43.500 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 24.200 mijloace de transport (dintre care 15.600 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 21.600 persoane cu 12.100 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 21.900 persoane cu 12.100 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 36 fapte ilegale (10 infracţiuni şi 26 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 125.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 15.500 lei.

În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 10 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani