FOTOGALERIE Mama celor trei copii arşi de vii în cartierul Obor, cercetată pentru ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Cristina Marin, mama copiilor arşi în incendiu

Tragedia în care trei copii au murit arşi de vii într-un  incendiu devastator în cartierul Obor, pe 20 februarie 2011, are un vinovat. Poliţiştii călărăşeni au reuşit să finalizeze dosarul şi  s-o pună sub acuzare pe mama micuţilor. După mai bine de un an de anchetă, Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul din cadrul Poliţiei Muncipiului Călăraşi a stabilit, în urmă cu o săptămână, că tânăra poate

Mihaela Cristina-Marin(23 de ani) a fost pusă sub urmărire penală şi va răspunde în faţa legii pentru că şi-a neglijat copiii, lucru care a dus la o nenorocire. „ După producerea incendiului, la Poliţie s-a înregistrat un dosar penal pentru ucidere din culpă. Pentru această infracţiune, conform Codului Penal, articolul 178, alineatul 5, femeia riscă între 5 şi 10 ani de închisoare“, susţin surse judiciare.

Tragedia din 20 februarie 2011

Cei trei băieţi ai Cristinei Mihaela Marin şi Biliard Dima(24 de ani), cu vârste cuprinse între 7 luni şi 4 ani, au ars de vii într-un incendiu, pe 20 februarie 2011, în timp ce mama lor era plecată să aducă apă de la o pompă din cartier. O scânteie de la soba improvizată a aprins camera în care se aflau micuţii, incendiul mistuind în scurt timp întreaga locuinţă.

VEZI AICI IMAGINI DE LA TRAGEDIE

Au murit îmbrăţişaţi

Deşi pompierii au ajuns imediat la faţa locului şi au stins incendiul în şapte minute, micuţii nu au mai putut fi salvaţi. În locuinţa sărăcăcioasă zăceau fără suflare cei trei băieţi. Cel mic, Andrei Cristian Marin, era pe o dormeză cu faţa în jos, iar ceilaţi doi, Carlos Alberto Marin(2 ani) şi Ionuţ Felix Dima(4 ani) se aflau lângă perete, îmbrăţişaţi. Tatăl copiilor, Biliard Dima era plecat la muncă în Italia.

Lăsaţi nesupravegheaţi

Răpusă de durere, mama copiilor, aflată în cartier să aducă apă, şi-a pierdut cunoştinţa când s-a întors şi a văzut casa în flăcări. „ A căzut ca moartă. Noi am încercat să intrăm şi să scoatem copiii, dar n-a fost chip, flăcările s-au extins imediat“, a spus Ismail Riza ( 32 de ani), unul dintre vecinii care au sărit pentru salvarea micuţilor.  Aceştia s-au sesizat când flăcările curpinseseră cele două cămăruţe în care supravieţuiau patru suflete.„Păcat de ei, săracii! Nu s-a auzit nici măcar un ţipăt. S-au înecat imediat cu fum“, spune Riza.

Lacăt la uşă?

Încă din ziua producerii incendiului, vecinii Cristinei susţineau că aceasta îşi lăsa copiii, frecvent, nesupravegheaţi în casă. Mai mult decât atât, tânără obişnuia să pună lacăt la uşă pentru ca micuţii să nu poată ieşi. Chiar în fotografiile realizate în casa mistuită de flăcări, se vede lacătul şi lanţul pe uşă. După tragedie, femeia a fost chemată la audieri. Viaţa pentru ea a urmat cursul firesc. A rămas însărcinată din nou şi are un copil.



Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort