FOTO Viaţa bate filmul. Cum trăieşte o bătrână din Bărăgan cu o pensie de 7 lei
0O bătrână din Dichiseni, comună de oameni gospodari din Bărăgan, îşi duce zilele cu câţiva bănuţi. Văduvă, fără copii, bătrâna supravieţuieşte cu 7 lei. În fiecare lună, poştaşul îi bate la poartă şi-i aduce banii. Şapte hârtii de câte un leu. „Sunt puţini, cumpăr 7 pâini”, spune plângând Elena Smădu.
UPDATE Directorul Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială din Primăria Capitalei îi întinde o mână de ajutor. Cosmina Niculescu a început deja să strângă bani şi alimente pentru a veni la Călăraşi să-i facă o bucurie bătrânei.
Căsuţa modestă în care trăieşte e situată aproape de braţul Borcea, penultima casă pe dreapta. Pe cine întrebi de ea, te îndrumă politicos. Bătrâna locuieşte pe strada I.L.Caragiale, nr.17, localitatea Dichiseni, comuna Dichiseni, judeţul Călăraşi. „ E amărâtă, are doar 7 lei pensie, dar e primitoare, se bucură tare când cineva îi deschide uşa. Are o nepoată care o îngrijeşte şi de ceva timp s-a şi mutat la ea”, spune o vecină.
Pe mamaia Lenuţa, aşa cum o ştie tot Dichiseniul, am găsit-o la gura sobei. Bătrână, bolnavă, femeia povesteşte cu lacrimi în ochi cum trăieşte în amărăciune zi de zi. Odaia în care stă e mică. Într-o sobă cu plită fumegă nişte lemne, iar o oală în care se găteşte aşteaptă să fie umplută. Pisica toarce alene pe un maldăr de haine, în timp ce mamaia Lenuţa începe să-şi depene povestea.
Piciorul, o rană deschisă
Până să i se stingă bărbatul a trăit bine. Au avut oi, animale multe şi ceva pământ. De 19 ani, de când el nu mai este, o duce din ce în ce mai greu. Are noroc cu o nepoată, fiica surorii ei, care îi găteşte, o spală şi o îngrijeşte. De 9 ani se chinuie şi cu o rană deschisă la picior. Pentru că nu are bani de medicamente, se tratează doar cu calmante. „Nici nu pot să dorm de durere, e cumplit. Ştiu că am arterită, dar probabil s-a agravat în timp. Ce să fac, maică, dacă n-am posibilităţi? Şi până la urmă, ce-mi mai trebuie viaţă chinuită?”, spune pensionara.
Pensia de doar 7 lei pe care o primeşte lunar vine după 9 ani de muncă la CAP, în câmp. În mâinile bătătorite desapă ţine cuponul, iar lacrimile se rostogolesc pe obraz. „Numai eu ştiu ce mănânc şi cum trăiesc. Nepoata are grijă de mine, dar câte să facă şi ea?”, spune bătrâna, în timp ce mai pune un vreasc peste jarul din sobă.
„Şi-astea sunt puţine, pun şi eu câte unul, să am toată iarna. Cu mâinile tremurânde şi sprijinită într-un băţ se aşează pe pat. Pe perete, două tablouri din tinereţe o fac să plângă din nou. „Eee, a fost o odată... Parcă nici nu mai ştiu c-am fost tânără şi în putere. Acum am ajuns vai de capul meu! Aici sunt eu cu bărbatul care s-a dus, iar aici sunt părinţii mei. Nu mai am pe nimeni acum”, spune bătrâna.
Trei bolnavi în grijă
Şi-ar dori o pensie mai mare, dar n-a avut sorţi de izbândă. De la Casa Judeţeană de Pensii i s-a comunicat că nu a îndeplinit stagiul minim de cotizare de 10 ani, motiv pentru care drepturile băneşti sunt de 7 lei. A reuşit să strângă un dosar de acte şi le-a depus la Primăria pentru obţinerea ajutorului social.
„N-a cerut nimic la nimeni, nu cerşeşte, dar măcar să mai am nişte bănuţi pentru medicamente. Ne descurcăm cum putem”, spune Iuliana Coman, de 44 de ani, nepoata bătrânei. În urmă cu 2 ani a venit şi s-a mutat cu mamaia Lenuţa. Deşi are doi copii, unul dintre ei suferind cu rinichii, dependent de dializă şi pe o listă lungă de aşteptare pentru transplant, Iuliana nu disperă. Îl mai are în grijă şi pe tatăl ei, paralizat şi cu un picior amputat. „ E ca la spital la noi, am trei bolnavi sub supraveghere. E foarte greu, dar cu gând bun la Dumnezeu, reuşim să supravieţuim”, spune femeia, cu lacrimile şiroind.
Cumpără pe datorie
Ca să aibă ce pune pe masă, Iuliana spune şoptit că a ajuns să cumpere pe „caiet” de toate: alimente, medicamente de la farmacia din comună şi uneori haine: „E trist ce spun, dar asta e realitatea. La farmacie, ştiu doamnele că nu putem plăti, dfar avem nevoie de medicamente. Le iau pe datorie şi plătesc atunci când pot.”. Mamaia Lenuţa nu mai poate scoate o vorbă. Plânge continuu şi se roagă Celui de Sus să-i arate îndurare: „E prea grea viaţa asta pentru mine”. Rămâne în pragul casei, cu ochii împăienjeniţi şi cu o bucată de pâine în mână. Este pâinea amară pe care o cumpără din pensia de 7 lei.
Vă recomandăm şi: