FOTO Spectacolul naturii la Dunăre. Ce specii rare de păsări ascund ostroavele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raţa cu ciuf Fotograf : Mihai Baciu

Unele dintre cele mai frumoase oaze ale naturii, ostroavele, găzduiesc mii de specii de păsări, animale şi plante ocrotite de lege. Pelicani, pescăruşi, şoimi şi alte specii rare de păsări trăiesc în raiul conferit de insule.

Ostroavele sunt importante pentru cuibăritul, migraţia şi iernarea păsărilor specifice zonei deltare, cum sunt: pelicanii, egretele, stârcii, raţele, ciocănitorile, pescăruşii, vulturii şi cintezele. Printre speciile protejate care cuibăresc aici se numără pelicanul creţ, raţa roşie, cormoranul mic, şoimul dunărean şi vulturul codalb.  În zona celor 10 ostroave cuibăresc şi vin să se hrănească peste 21.000 de specii de păsări care îşi depun ouăle aici sau în zona Srebrâna   (Bulgaria) sau în Delta Dunării. 

“La nivelul judeţului Călăraşi sunt 8 zone, totalizând o suprafaţă de 60.990 hectare, declarate arii de protecţie specială avifaunistică, ca părţi integrante ale Reţelei ecologice europene Natura 2000. Dintre acestea, în anul 2012, Iezerul Călăraşi a fost declarat şi sit Ramsar. Această zonă prezintă interes datorită numărului mare de păsări de baltă care, fie trăiesc, fie cuibăresc, iernează sau doar tranzitează zona. Este vorba despre specii periclitate: pelicanul creţ, gâsca cu gât roşu, lopătarul, egreta mica, egreta mare, stârcul roşu, dar şi despre specii vulnerabile: raţa roşie, pelicanul comun, ţigănuşul, cormoranul mic, stârcul de noapte, barza”, spun reprezentanţii APM Călăraşi.

Lopătarul Foto:fotonatura.ro/Fotograf Iliuţă Goean

Şoimul dunărean şi vulturul codalb

Specialiştii menţionează că pe teritoriul judeţului au fost semnalate în zona Dunării două specii valoroase dar care sunt critic periclitate, şi anume şoimul dunărean şi vulturul codalb. „Legat de aceste două specii, în cadrul proiectului „Conservarea şi managementul integrat al ostroavelor de pe Dunăre, România”, implementat în perioada 2006 – 2010, au fost luate măsuri speciale în vederea conservării habitatului natural al acestora. În perioada de implementare a proiectului au fost semnalate 5 perechi de vultur  codalb”, a precizat Mariana Ivan de la APM.



Şoimul dunărean Foto:intufisuri.ro/Fotograf Mircea Bezergheanu

Pelicanul creţ cuibăreşte în colonii

Pelicanul creţ a fost observat de foare multe ori în zona de sud-est a României, pe lacuri, în special în perioadele când iernile au fost blânde. Pelicanul creţ este cel mai mare dintre toţi pelicanii, măsurând 160-180 cm de la vârful ciocului şi până la coadă şi are o anvergură de 310-345 cm. Penele de pe cap şi ceafă sunt moi şi încreţite.

La fel ca toate celelalte specii de pelicani, pelicanii creţi cuibăresc în colonii, mai mici decât cele ale pelicanului comun, de regulă împreună cu alte specii de păsări acvatice. “Sezonul de cuibărit debutează în general în luna februarie. Îşi construiesc cuiburi de dimensiuni mari din vegetaţie acvatică”, spun reprezentanţii APM Călăraşi.

Migraţia de primăvară

Specie simbol pentru Dobrogea, gâsca sălbatică cu gât roşu(branta ruficollis) a fost observată şi în Bărăgan. În timpul migraţiei de primavară, care începe în luna martie, dar şi în cea de toamnă, la mijlocul lunii septembrie, părăsile poposesc şi în zona Bărăganului. “Stolurile de gâşte au fost observat pe culoarul de migraţie al speciei, acestea fiind în pasaj, în zona Boianu Sticleanu,  judeţul Călăraşi”, a precizat Mariana Ivan, din cadrul APM Călăraşi.

Gâsca cu gât roşu, specie simbol pentru Dobrogea Fotograf Mihai Baciu

  Vă recomandăm şi:

Comoara dispărută a României: dropia

Oamenii de ştiinţă vor să demonstreze că păsările pot simţi un cutremur

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud