FOTO Reţetă din bătrâni. Secretul vinului bun cu struguri din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Culesul viilor, altădată motiv de bucurie, e în aceste zile mai mult o corvoadă. Abundenţa de struguri din alţi ani e acum doar o amintire. Recolta slabă îi lasă la iarnă pe ţăranii din Bărăgan să ducă dorul vinului de butuc. Ploile dese şi abundente, temepraturile scăzute din primăvară, dar şi grindina au pus viile la pământ.


„Degeaba e vreme bună acum, chiar foarte caldă pentru această perioadă, că strugurii au fost deja afectaţi, iar pe ciorchini putem să numărăm boabele. La o vie de o mie de metri, nici n-ai ce face 2-3 persoane. În câteva ore am cules tot. Despre vin, ce să mai zicem? Iese puţin de tot anul ăsta”, spun sătenii.
La cei 73 de ani, Ion Gheorghe, nea Nelu cum îl strigă apropiaţii, spune că de multă vreme via n-a mai rodit ca la carte. „Ca să-ţi iasă vinul bun e important şi soiul viţei, dar şi condiţiile de coacere. Când e cald, bobul creşte, devine zemos şi capătă o aromă deosebită“, spune pensionarul din Călăraşi în timp ce umple găleata cu ciorchini.

Chiar dacă suntem în secolul vitezei, iar treaba nu se mai face ca odinioară, nea Nelu respectă întocmai reţeta pe care o ştie din bătrâni. „Eu ţin cont şi la cules, dar şi la zdrobire de mai multe lucruri. Am grijă să nu pice în must nicio coajă şi trec boabele, care n-au niciun cusur, printr-o sită. După 48 de ore pun în butoi zeama pentru a nu fermenta prea mult ca să degaje toxicitate. Munceşti puţin mai mult, dacă vrei vin de calitate. Mai ales acum când recolta e slabă trebuie să avem mare grijă. Faci puţin vin, da să fie bun “, adăugă pensionarul.

Păstrat câteva decenii

După ce licoarea se lasă la odihnit vreo 40 de zile, neapărat într-un butoi de lemn sau damigeană, se mută în alte recipiente. „Se trage de pe drojdie, aşa se spune popular. Acest lucru ajută la limpezirea vinului, dar şi la reglarea tăriei pe care o capătă. Lichidul rubiniu şi cu parfum îmbătător poate fi păstrat cu succes şi câteva decenii, cu condiţia ca sticlele să fie smolite şi puse în beci. Şi să n-ai prea mulţi musafiri iarna...“, spune, zâmbind, nea Nelu.


Butoaiele din lemn masiv sunt reţeţa succesului unui vin bun. „Dacă vrei să produci un vin tare, cu o concentraţie mare de alcool, el trebuie ţinut pentru o perioadă scurtă în astfel de butoaie. Dar dacă vrei un vin mai elegant, de calitate, atunci trebuie să îl depozitezi în butoaie mai mari”, povesteşte pensionarul.

Sărbătoarea mustului

Culesul viilor, în anul 2014, în Bărăgan nu mai are aproape nimic în comun cu sărbătoarea pe care o respectau cu sfinţenie străbunicii noştri. Pensionarul spune cu nostalgie că atunci când era flăcău, culesul era pregătit din timp, iar oamenii făceau clacă pentru a aduna roadele de pe câmp.


 „Eram copil de-o şchioapă şi-mi amintesc de bunicii mei care chemau jumătate din sat să-i ajute la strânsul strugurilor. Carele se îndoiau sub greutatea boabelor, iar fetele zdrobeau ciorchinii îmbrăcate în cămaşi albe, în acordurile muzicii lăutăreşti“, rememorează pensionarul.


Spune că ziua de munca nu se isprăvea decât o masă bogată la care lua parte toată mulţimea. „Văd şi acum mesele întinse cu bunătăţi: găini fripte, curcani, pastramă de berbecuţ, toate udate cu must. Oamenii erau plini de voioşie şi mulţumeau lui Dumnezeu pentru recolta bogată pe care le-a dat-o. Ce vremuri...Acum ne-au rămas doar amintirile“, îşi aminteşte nea Nelu.

24 de litri de persoană

Fiecare român bea în medie 24 de litri de vin pe an, jumatate din consumul locuitorilor din ţările dezvoltate. Mai bine de o treime din vinurile vândute la noi sunt albe. Consumul este însă mai mare, spun specialiştii, pentru că nu include şi vinul obţinut în micile gospodării.
 

Vă recomandăm şi:

VIDEO Mana şi făinarea, boli ale viţei de vie, decimează producţia de struguri din acest an

De ce este recomandat să mănânci struguri zilnic

Strugurii, medicamente naturale. Principalele 9 beneficii

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum