FOTO Eroii Revoluţiei, comemoraţi. Depuneri de coroane la Troiţa de la Orizont

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, eroii au fost comemoraţi şi la Călăraşi. Ca în fiecare an, autorităţile locale au cinstit memoria celor care au luptat pentru libertate.

Autorităţi locale, dar şi sute de călărăşeni au ţinut un moment de reculegere la Troiţa de la Orizont. La eveniment au participat sute de oameni, alături de toţi şefii de instituţii din oraş. Primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin şi prefectul judeţului, George Iacob au evocat momentele dramatice de acum 25 de ani, în timp ce un sobor de preoţi a ţinut o slujbă pentru sufletele celor dispăruţi.

La finalul evenimentului, au fost depuse coroane la monumentul de la Orizont, în timp ce fanfara a intonat marşuri funebre.

În urmă cu 25 de ani, în decembrie 1989, românii au declanşat o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii desfăşurate între 16 şi 25 decembrie, care au dus la căderea preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi la sfârşitul regimului comunist din România.

Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod paşnic la democraţie; România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.

Vă recomandăm şi:

Ion Iliescu: Eu am venit pe valul Revoluţiei. Revoluţia nu a fost generată de oameni ca mine

Povestea locotententului clujean care a refuzat să ucidă la Revoluţie: „Le-am spus militarilor: indiferent de situaţie, nu vom trage în oameni“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!