FOTO  Accident în lanţ cu trei autoturisme pe DN21, la bariera de la Drajna. Traficul a fost reluat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidetn în lanţ pe DN 21, la bariera de la Drajna. Trei maşini s-au tamponat, iar două persoane au fost rănite uşor. Echipaje ISU au intervenit pentru acordarea primului-ajutor, iar circulaţia a fost blocată pe un sens.

UPDATE. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia a fost reluată în condiţii normale pe DN 21 Călăraşi – Slobozia, în zona localităţii Constantin Brâncoveanu, unde anterior traficul a fost îngreunat din cauza unui eveniment rutier. Pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă între vehicule, trei autoturisme au intrat în coliziune.

În cele 4 autoturisme de aflau 6 persoane. Conform purtătorului de cuvânt al ISU Călăraşi, plt.asj.Ovidiu Tătăranu, două persoane au fost rănite uşor în urma impactului. Este vorba despre o victimă, în vârstă de 38 de ani, care a suferit un atac de panică, şi o alta, în vârstă de 19 ani, care s-a lovit la cap. Echipajele ISU Călăraşi au oferit îngrijiri medicale victimelor care erau conştiente şi aveau o stare bună. Până la finalizarea cercetării, la faţa locului a fost blocat traficul pe un sens.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort