Fostul manager al Serviciului de Ambulanţă, 3 ani de puşcărie. Dragoş Alecu va fi închis la penitenciarul Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Alecu, ex-manager la SAJ Călăraşi Foto:mediacalarasi.ro

Fostul manger al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Călăraşi a fost condus de poliţiştii de la Serviciul Urmăriri la penitenciarul Slobozia, după ce instanţa de judecată l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.



Oamenii legii au pus în aplicare, pe 3 iulie, mandatul de executare a pedepsei  emis de Tribunalul Călăraşi pe numele lui Dragos Alecu, în vârstă de 34 de ani. Scandalul care l-a adus în puscărie pe fostul manager de la SAJ a debutat în primăvara anului 2013 când ofiţerii anticorupţie au descins în biroul său, dar şi la domiciliu pentru o serie de percheziţii. El a fost suspectat că a luat mită şi a făcut angajări preferenţiale. Mai mult decâţ atât, se pare că a trucat examene pentru ocuparea posturilor la instituţia pe care a conducea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, procuror Xenofonte Purcărea, Dragoş Alecu, alături de alţi angajaţi sunt supectaţi că au săvârşit infracţiuni de abuz în serviciu, asociere în vederea săvârşirii de alte infracţiuni şi alte fapte de corupţie în perioada 2011-2013. Dovada acestor fapte stă reţinerea sa pentru 24 de ore la 27 martie 2013. O zi mai târziu, judecătorii călărăşeni resping arestarea sa, iar procurorii au formulat recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Cercetat în libertate

La 4 aprilie 2013, şi magistraţii de aici au respins recursul privind arestarea lui Dragoş Alecu şi au decis cercetarea în stare de libertate. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, procurorii au derulat cercetări faţă de mai mulţi angajaţi ai SAJ Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi divulgare de informaţii nedestinate publicităţii. Procesul a continuat mai bine de un an, iar instanţa a decis în final, condamnarea sa, dar şi altor complici, la închisoare cu executare.

Alecu a fost numit manager la Ambulanţă în iunie 2011, atunci când a fost schimbat Gheorghe Mişaca pentru neregulile constatate de Ministerul Sănătăţii la substaţiile din Fundulea şi Lehliu.

Vă recomandăm şi:

UPDATE Percheziţii la Serviciul de Ambulanţă. Managerul Dragoş Alecu, reţinut pentru luare de mită

Judecătorii au respins arestarea şefului Serviciului de Ambulanţă. Ce acuzaţii îi aduc procurorii lui Dragoş Alecu

Dragoş Alecu a scăpat de arest. Managerul de la Ambulanţă, cercetat în libertate pentru trucarea examenelor

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model