Discotecile şi cluburile, înţesate de poliţişti în week-end. Razii pentru prevenirea prostituţiei şi consumului de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mascaţii, cu ochii pe ilegalităţi Foto: Arhivă Adevărul

Până duminică seară, discotecile, barurile şi cluburile de noapte vor fi înţesate de poliţişti care vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru depistarea persoanelor care practică prostituţia, a anunţat Poliţia Română.

Controalele vor avea loc la discoteci, baruri, cluburi de noapte şi alte localuri de alimentaţie publică, atât din mediul urban cât şi din cel rural. "Poliţişti din cadrul serviciilor de ordine publică şi investigaţii criminale, împreună cu poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevenirea furturilor din patrimoniul public şi privat, depistarea persoanelor care practică prostituţia şi proxenetismul, precum şi pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă", se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române. Totodată, controalele vizează depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite, identificarea bunurilor obţinute din comiterea de infracţiuni şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale. Poliţiştii vor verifica şi dacă sunt asigurate paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Raziile încep vineri şi se încheie duminică, 19 august.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?