Cum ne adresăm în societate. Când se foloseşte titlul de doamnă, ce gafe trebuie evitate, de ce nu se ţin mâinile pe şolduri
0Dat fiind că femeia are astăzi un alt rol în societate, în care nu mai rămâne loc pentru plictiseală, tricotat, brodat, este important de ştiut cum trebuie să ne adresăm doamnelor în societate.
Devenită o persoană publică, savant, politician, în prezent, deosebirea dintre femeile căsătorite şi celibatare nu mai are nici o semnificaţie. "Fetele bătrâne" de altădată sunt personaje de roman. Astăzi, ele sunt redactori, asistente sociale, medici sau femei de afaceri şi duc o viaţă plină. Femeia din zilele noastre îşi primeşte prietenii într-un interior aranjat cu gust de către ea însăşi şi îşi conduce maşina cu dezinvoltură.
Unei asemenea femei nu-i mai poţi refuza titlul de doamnă. Este de la sine înţeles că, dacă interlocutoarea dumneavoastră este medic, îi veţi spune"Doamna doctor" - titlu pe care şi l-a cucerit prin studiu îndelungat. Corect este deci să te adresezi cu: doamna: director, redactor, doctor, inginer, profesor şi nu cu doamna: redactoare, doctoră, ingineră. Cât de hilară este pentru noi astăzi situaţia în care unei femei casnice, căsătorită cu un ministru sau cu un medic, i se spune "doamna ministru" sau "doamna doctor"!, notează Aurelia Marinescu în lucrarea Codul bunelor maniere astăzi.
Importanţa ţinutei
Nu putem vorbi despre conversaţie, despre arta de a găsi subiecte interesante şi de a le susţine cu vervă, fără a ne referi la relaţia strânsă dintre acestea şi felul în care ne prezentam în societate.
Cum mergem, cum ne aşezăm, cum ne mişcăm, în timp ce stăm de vorba cu cineva? Acest capitol se va referi în special la câteva lucruri pe care ar trebui să le evităm când stăm de vorbă, arată Aurelia Marinescu.
Când suntem în societate, nu ţinem mâinile în buzunare, nici pe şolduri, nici la spate.
Nu ne agăţăm de un scaun sau de marginea unei mese şi cu atât mai puţin de interlocutorul nostru sau de un nasture al hainei sale.
Când ne aşezăm pe un fotoliu sau pe un scaun, stăm drept, alegându-ne o poziţie comodă, fără să ne încrucişăm sau să ne balansăm picioarele.
Ne vom feri să ne mişcăm permanent mâinile şi să ne jucăm cu degetele.
Nu ne vom apropia prea mult de interlocutorul nostru şi nu-l vom atinge în cursul conversaţiei, chiar dacă e palpitantă.
Când vorbim, nu ducem la gură nici creionul, nici scobitoarea.
Alte „mişcări“ neîngăduite
Degetele în nas – un gest interzis cu desăvârşire.
Încrucişatul mâinilor pe piept e ridicol.
Nici să-ţi pui mâinile în şold ca o precupeaţă nu este un semn de bună educaţie, chiar dacă eşti foarte supărat.
Când tuşeşti sau caşti, pui mâna la gură; fiecare ştie acest lucru, dar din nefericire nu toată lumea o face!
La fel de deplasat este să încerci să acoperi cascadele de râs ducând mâna la gură. Nu mai vorbim de impresia proastă pe care o faci când râzi în hohote, împungându-ţi vecinul în coaste. Ca orice manifestare comportamentală, râsul îşi găseşte expresia ideală în moderaţie. Orice om devine mai plăcut atunci când surâde. Este un secret pe care îl deţin prea puţini semeni de-ai noştri, dar face minuni, cu condiţia de a nu-l etala permanent, pentru că atunci se transformă în rânjet.
Cartea care i-a cucerit pe români
Pretutindeni în lume, cărţile care ne învaţă normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. „Codul bunelor maniere astăzi“ nu face excepţie: la douăzeci de ani de la apariţie s-a vândut în peste 300.000 de exemplare.
Scris cu inteligenţă, deplin adaptat uzanţelor moderne occidentale şi totodată celor româneşti, Codul este un veritabil bestseller naţional.
În urma extraordinarului succes al cărţii, autoarea, Aurelia Marinescu(licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română), a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.