Cum a ajuns Sylvia Sydney, fiica unei croitorese din Bacău, să ia minţile bărbaţilor de la Hollywood. Românca era văzută ca simbol al frumuseţii perfecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sylvia Sydney, o femeie perfectă FOTO imdb.com

Fiica unei croitorese din Bacău a ajuns în urmă cu un secol imaginea femeii perfecte de la Hollywood. Sylvia Sydney, de o frumuseţe răpitoare, a înfierbântat minţile bărbaţilor şi a apărut pe micul ecran alături de celebrii Spencer Tracy, Henry Fonda, Joel McCrea, Fredric March, George Raft şi Cary Grant. Mai mult decât atât, ea a fost muza faimosului regizor Alfred Hitchcock.

Se spune chiar că, în acele vreme, era o concurentă de temut pentru fabuloasa Grace Kelly, devenită ulterior Prinţesă de Monaco. Sophia, pe numele său de scenă Sylvia, s-a născut pe 8 august 1910, la New York, în cartierul Bronx. Mama sa fusese o femeie modestă din România care, prin căsătoria cu un rus, a ajuns în America. Nici nu avea să bănuiască suprizele pe care i le-a rezervat viaţa. La scurt timp după naşterea fetei, cei doi se despart, iar femeia se recăsătoreşte cu Sigmund Sydney, cel care a adoptat-o pe fiica sa.

Muza celebrului Alfred Hitchcock

Caracterizată ca o adolescentă timidă şi retrasă, Sylvia a fost încurajată de părinţi să iasă din casă si să socializeze. La vârsta de 15 ani, fata a hotărât să devină actriţă, lucru care i-a bucurat pe părinţii săi şi care au încurajat-o şi au susţinut-o în această carieră.

Ea a fost înscrisă la şcoală de teatru Guild, mărturisind mai târziu că viaţa artistică a fascinat-o dintotdeauna şi că a încercat mereu să fie cea mai bună pentru a deveni un nume în lumea cinematografiei şi a teatrului.

Conform biografiei actriţei, primele roluri pe care le-a avut în spectacolele de la şcoală au propulsat-o în lume bună a filmului. Unul dintre spectacole a avut loc pe Brodway, iar prezenţa în public a unui critic a însemnat debutul Sylviei la Holywwod.

Lăudată şi admirată, ea a fost rapid remarcată de cei mai buni regiziori, ajungând în scurt timp muza celebrului Alfred Hitchcock.

FOTO VIDEO Joan Fontaine, actriţa fetiş a lui Alfred Hitchcock, a murit

Celebră în anii 30

Astfel, la numai 20 de ani, Sylvia Sydney devine celebră la Hollywood, în anii '30. A jucat alături de celebrii Spencer Tracy, Henry Fonda, Joel McCrea, Fredric March, George Raft şi Cary Grant. În 1952, a interpretat rolul Fantine în "Les Misérables", pentru care a fost apreciată de critici şi care i-a deschis multe uşi în lumea cinematografiei. În 1973 a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul secundar din "Summer Wishes, Winter Dreams", iar în 1982 a primit premiul "George Eastman", pentru întreaga carieră.

Frumuseţe desăvârşită

Chipul Sylviei Sidney a fost ales, la acea vreme, datorită formei ovale şi a simetriei perfecte ca frumuseţe desăvârşită. „Alegerea noastră a fost una uşoară”, spunea, în urmă cu aproape 80 de ani, Wally Westmore, make-up-artist la compania Paramount. Printre trăsăturile care au făcut-o pe Sylvia Sidney „femeia perfectă” se numără mărimea nasului în raport cu mărimea feţei (exact o treime), distanţa dintre ochi, dar şi grosimea egală a buzelor. Sylvia Sydney a fost căsătorită de trei ori şi încetat din viaţă, la 1 iulie 1999, din cauza cancerului la gât, în New York.

Vă recomandăm şi:

Femeia-spion. Românca Vera Atkins, cel mai important agent secret din cel de-Al Doilea Război Mondial

Regina zborului. Cum a doborât Smaranda Brăescu recordul mondial feminin la saltul cu paraşuta, în Bărăgan

Prima feministă a României. O femeie genială din secolul XIX, cu doctorat în medicină luat în Franţa, a demolat atunci toate ideile preconcepute ale bărbaţilor