Consultări publice. Se lucrează la  „Strategia pentru Specializare Inteligentă în regiunea Sud Muntenia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima întâlnire a avut loc la Călăraşi Foto:Adevărul

Agenţia pentru Dezoltare Regională Sud Muntenia a organizat, ieri, la Călăraşi, evenimentul de lansare a consultărilor publice privind elaborarea „Strategiei pentru Specializare Inteligentă în Regiunea Sud Muntenia”.


„Acest studiu, ce va fi realizat de ADR Sud Muntenia, prin firma contractată - TDP Partners SRL, vizează potenţialul de specializare inteligentă al regiunii noastre. Astfel, prin organizarea de consultări publice se urmăreşte stabilirea unor priorităţi regionale, bazate pe avantajele competitive locale şi pe fructificarea potenţialului de inovare al regiunii Sud Muntenia.

Cu această ocazie, a fost adus în atenţia participanţilor conceptul de Specializare inteligentă, au fost analizate avantajele competitive identificate la nivelul regiunii, punctele tari şi punctele slabe, prin intermediul unei analize SWOT, precum şi sectoarele cu potenţial de specializare inteligentă”, au anunţat reprezentaţii ADR Sud Muntenia.

Întâlnirea de lucru de la sediul Agenţiei a deschis sesiunea de consultări publice privind elaborarea acestui document de planificare, evenimente ce vor fi organizate în toate judeţele regiunii Sud Muntenia, astfel:
-26 mai, ora 10.00: Ploieşti, sediul CJ Prahova
-27 mai, ora 10.00: Piteşti, Hotel Ramada
-28 mai, ora 10.00: Giurgiu, sediul CJ Giurgiu
-29 mai, ora 10.00: Slobozia, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”
-2 iunie, ora 10.00: Târgovişte, sediul CJ Dâmboviţa
 

Vă recomandăm şi:

Seminar la ADR Sud Muntenia. Programul Operaţional Regional, cheia dezvoltării comunităţilor defavorizate

Bani europeni. ADR Sud Muntenia semneză primele contracte de finanţare pentru microîntreprinderi

ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi