Concurs. Jandarmeria căută ofiţer de presă. Care sunt cerinţele postului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
IJJ Călăraşi face angajări FOTO Adevărul

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi scoate la concurs, în vederea încadrării cu personal recrutat din sursă externă, un post de ofiţer specialist informare, relaţii publice şi cu publicul şi un post subofiţer administrativ financiar.


Pentru a putea fi recrutaţi în vederea participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii legale/ criterii specifice:
– să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
– să cunoască limba română scris şi vorbit;
– să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
– să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;
– să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
– să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează;
– să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
– să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
– să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
– nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
– îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
– îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special;
– să îndeplinească criteriul specific de înălţime minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile.

Pentru detalii privind condiţiile specifice de recrutare pentru fiecare post în parte, tematica, bibliografia, baremele la probele sportive, precum şi datele de depunere a cererilor de înscriere şi de susţinere a concursului, se accesează pagina de internet a instituţiei www.jandarmeriacalarasi.ro sau anunturile postate la avizierul de la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi din Călăraşi, prel. Independenţei, nr. 3.

Vă recomandăm şi:

Colonelul Ion Anghel, noul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean

Flagrant. Patru bărbaţi, prinşi de jandarmi în timp ce furat nisip pentru lucrările la reţeaua de apă

Suspecţi de furt calificat, reţinuţi. Cei trei bărbaţi, bănuiţi de spargeri de case

Hoţii care au speriat două judeţe, reţinuţi. Anchetatorii spun că suspecţii purtau cagule în timpul spargerilor

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite