Codul galben de vânt puternic şi ninsori viscolite a fost prelungit în sud-estul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare de cod galben pentru opt judeţe din sud-estul ţării unde vor fi intensificări susţinute ale vântului şi ninsori viscolite, între orele 11.00 şi 20.00.

În intervalul menţionat, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, local în judeţele Buzău, Tulcea, Constanţa şi în sudul judeţelor Vrancea şi Galaţi, vântul va continua să prezinte intensificări susţinute, cu viteze la rafală de 55...65 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

În estul şi sud-estul Dobrogei precipitaţiile vor fi la început sub formă de ploaie cu tendinţă de transformare spre orele serii în lapoviţă şi ninsoare, iar rafalele vor atinge temporar 65...70 km/h. În cursul zilei de luni (22 ianuarie) va mai ninge slab în centrul şi sudul Munteniei, estul Olteniei şi pe arii restrânse în Moldova, Transilvania şi în zonele de munte.

În judeţele din estul Munteniei, precum şi în cele din Dobrogea, vântul va mai avea intensificări şi în noaptea de luni spre marţi (22/23 ianuarie), cu viteze de 45...55 km/h, iar pe litoral 60 km/h, spulberând zăpada. Vremea va deveni geroasă în nopţile de marţi spre miercuri şi miercuri spre joi, îndeosebi în nordul, centrul şi nord-estul ţării.

Vă recomandăm şi:

Cod galben de vreme rea: viscolul pune stăpânire pe Bărăgan, când loveşte gerul

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple