Cluburile sportive de pe malul Borcei au scăpat de desfiinţare. Consiliul Local dă bani pentru fotbal şi handbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de fotbal a Călăraşiului primeşte bani de la bugetul locale FOTO AFC Dunărea 2005 Călăraşi

Cluburile de fotbal şi handbal din Călăraşi nu se vor desfiinţa, echipele fiind în continuare finanţate de la bugetul local. Autorităţile au găsit soluţia legală pentru acordarea de fonduri, după ce, în luna ianuarie anunţaseră că există riscul desfiinţării celor două echipe.


“Pentru că, în aceeaşi măsură, îmi doresc să avem în continuare fotbal şi handbal la Călăraşi, vă asigur pe toţi iubitorii sportului că împreună cu specialiştii şi decidenţii din Consiliul Judeţean Călăraşi şi din Primăria Călăraşi, vom găsi acele modalităţi de a asigura celor două cluburi soluţii de finanţare şi de funcţionare cel puţin în condiţii de avarie, astfel încât să ne bucurăm cu toţii în continuare de fotbal şi de handbal la Călăraşi”, spune Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi.

Acesta a dat asigurări că echipele de fotbal şi handbal vor primi finanţare în continuare, iar modalitatea imediată va fi pe contract de finanţare, nu pe cotizaţii cum a fost până  în prezent. „Ambele cluburi, atât AHC cât şi AFC Dunărea 2005 Călăraşi nu se vor desfiinţa, ţin să precizez acest lucru. Echipele vor fi finanţate în continuare pe contracte de finanţare, până vor intra în vigoare proiectele celor două cluburi”.

Câţi bani au fost repartizaţi

Recent, consilierii locali au aprobat finanţarea de de principiu, de către Municipiul Călăraşi, a celor 2 cluburi sportive, Asociaţia Handbal Club Dunărea Calarasi 2014 şi Asociaţia Fotbal Club Dunărea 2005 Călăraşi, prin Consiliul Local Călăraşi, în calitate de asociat – membru fondator (în conformitate cu prevederile legale incidente aflate în prezent în vigoare).
Pentru activităţile desfăşurate de Asociaţia Handbal Club Dunărea Calarasi 2014, va fi finanţată suma de 900.000 lei, iar pentru Fotbal Club Dunărea 2005 Călăraşi, suma alocată este de 650.000 lei –fotbal pe iarbă şi suma de 250.000 lei – futsal.

De unde vin veniturile

Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că o parte din veniturile asociaţiilor o reprezintă resursele obţinute de la bugetul local.
De asemenea, Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că prin hotărâre a Consiliului Local se pot repartiza sume din bugetul propriu al judeţului pentru finanţarea activităţii structurilor sportive locale, constituite, în condiţiile legii, ca structuri nonprofit. Acelaşi act normativ stipulează că structurile sportive fără scop patrimonial pot beneficia de sume de la bugetul local pentru finanţarea de programe sportive.

“Sportul, în general, trebuie practicat la orice nivel de masă, sub toate formele sale si fără nici un fel de discriminare pe motive politice, religioase, rasiale, de naţionalitate, sex sau vârstă, iar crearea cadrului organizatoric pentru desfăşurarea de activităţi sportive şi de divertisment, pentru participare la competiţiile sportive, trebuie să formeze unul din obiectivele importante ale organelor administraţiei de stat precum şi ale autorităţilor publice locale”, se arată în proiectul de hotărâre.
 

Vă recomandăm şi:

Răducu Filipescu, despre finanţarea sportului local: "Dacă lăsăm lucrurile aşa, fotbalul şi handbalul vor dispărea"

Fundaţia Alexandrion a organizat o dezbatere privind nevoile de finanţare ale sportului românesc

AHC Dunărea Călăraşi, în semifinalele Cupei României la handbal. Echipa antrenată de Aihan Omer a învins Dinamo Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie