Cei mai buni paramedici din 6 judeţe se întrec în Bărăgan. Concursul de descarcerare are loc în perioada 7-9 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Competiţie începe pe 7 iunie FOTO ISU Călăraşi

Pompierii militari din şase judeţe se vor întrece în cadrul Competiţiei  de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat.


 În perioada 7 – 9 iunie,  ISU Călăraşi organizează faza zonală a ”Competiţiei de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat” ediţia 2017. La această etapă zonală vor participa şase echipaje de pompieri militari din: Ialomiţa, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Călăraşi şi din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.

Pompierii militari îşi vor demonstra cu această ocazie cunoştinţele, abilităţile şi priceperea în stăpânirea tehnicilor şi procedurilor pentru descarcerare şi acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii. Competiţia cuprinde două probe, ce se desfăşoară în două etape: „Descarcerarea din vehicule”  şi  „Acordarea primului–ajutor calificat”.

Potrivit regulamentului de desfăşurare a concursului, echipajele sunt alcătuite din şapte pompieri paramedici, care încearcă să demonstreze cât de bine sunt antrenaţi pentru a salva vieţi, fiindu-le testate toate cunoştinţele şi abilităţile în aplicarea tehnicilor de descarcerare şi de acordare a primului ajutor.

Competiţia de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat  se va desfăşura în municipiul Călăraşi, pe platoul din faţa Consiliului Judeţean::

7 iunie 2017
15.00 – 16.00 - Prezentarea şi cazarea loturilor particpante,
16.00 – 17.30 – Şedinţă tehnică cu şefii de loturi;
17.30 – 18-30 – Verificarea şi omologarea acceroriilor şi materialelor;
18.30–19.30 -  Instruirea evaluatorilor;    

8 iunie 2017
09.00 – 09.30 - Festivitatea de deschidere;
09.30 -16.00; Desfăşurarea probelor de concurs;

9 iunie 2017
8.30 – 13.30 - Desfăşurarea probelor de concurs;
13.30 – 14.30 – Centralizarea rezultatelşor şi realizarea clasmentelor; 14.30 – 15.30 – Festivitatea de premiere şi închiderea competiţiei;

 “Este primul eveniment de acest gen care se desfăşoară în judeţul nostru, iar cei mai câştigaţi vor fi călărăşenii prezenţi la maniferstări, pentru că vor avea posibilitatea să urmărească în mod real intervenţiile structurilor profesioniste de intervenţie ale loturilor participante, atât pentru descarcerare, cât şi pentru acordarea primului ajutor calificat în rezolvarea unor scenarii complexe şi inedited”,  a explicat plt. Adj. Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al ISU Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Bilanţ ISU: peste 6.300 de misiuni pentru pompieri în 2015, bunuri salvate din foc în valoare de peste 34 milioane lei

Intervenţie. Pompierii, alertaţi să evacueze apa din mai multe gospodării

Probe de "foc". Pompieri civili se întrec la concursurile profesionale ale serviciilor voluntare de urgenţă

Incendiu în comuna Dor Mărunt. Un bărbat, cunoscut cu probleme psihice, a ars de viu în propria casă

Foc în localitatea Ileana, din judeţul Călăraşi. Un incendiu violent a izbucnit de la o sobă supraîncălzită

S-a făcut scrum. Incendiu devastator din cauza unui coş de fum deteriorat

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”