Cea mai mare consultare publică privind respectarea drepturilor elevilor în anul şcolar 2021-2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşterea calităţii actului didactic depinde în mare măsură şi de respectarea Statului Elevului FOTO Adevărul

S-a dat startul uneia dintre cele mai mari consultări publice din sistemul de învăţământ. Toţi elevii şi profesorii sunt invitaţi să acceseze platforma https://risej.consiliulelevilor.ro/.

Aceştia vor trebui să completeze formularul ce va fundamenta atât Raportul privind implementarea Statutului Elevului în judeţul Călăraşi, cât şi pe cel de la nivel naţional în anul şcolar 2021-2022.

Structurile Consiliului Elevilor de la nivel naţional, judeţean şi şcolar au responsabilitatea de a monitoriza respectarea Statutului Elevului la nivelul comunităţii în care activează şi să se asigure că prevederile acestui document sunt cunoscute atât de elevi, cât şi de cadrele didactice.

Pentru a vedea cât de bine au fost implementate prevederile, în fiecare an Consiliul Naţional al Elevilor lansează una din cele mai mari consultări din sistemul de învăţământ, care centralizează opiniile transmise de mii de elevi şi profesori într–un set complex de recomandări. Acestea vor fi transmise către autorităţile judeţene şi naţionale şi care, odată implementate, ar putea contribui la creşterea calităţii actului didactic.

Radiografie clară a ceea ce se întâmplă în clasă

"Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel judeţean s-a dovedit a fi, în ultimii ani, o radiografie clară a ceea ce se întâmplă, de fapt, în sălile de clasă, din prisma respectării drepturilor elevilor. Totodată, acesta are ca scop găsirea unor soluţii eficiente pentru problemele reclamate. Trebuie menţionat faptul că în cazul în care se constată că există abateri de la prevederile Statutului Elevului, unităţile de învăţământ sunt obligate să găsească soluţii pentru remedierea acestora şi să comunice public măsurile luate", a precizat Alexia Iuliana Nica, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Călăraşi.

De asemenea, reprezentanţii elevilor menţionează că este necesar să se atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă comunitatea şcolară, chiar dacă în continuare unităţile de învăţământ se confruntă cu multiple probleme în încercarea de a asigura un act educaţional de calitate. "Totuşi, aceste obstacole nu ar trebui să reprezinte un pretext pentru ignorarea drepturilor, responsabilităţilor şi obligaţiilor elevilor, aşa cum sunt ele prezentate în Statutul Elevului",  a explicat Alexia Iuliana Nica.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Iranul se pregăteşte să livreze Rusiei sute de drone de luptă, afirmă Casa Albă

Deconspiraţi: Cine erau şi cu ce se ocupau de fapt „diplomaţii” ruşi expulzaţi din Belgia

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi