Călărași, micul paradis de pe malul Dunării. Surprizele pe care le pot descoperi turiștii
0Cine alege să vină măcar într-un weekend în inima Bărăganului nu va avea de regretat. George, un bucureștean în vârstă de 52 de ani, pasionat de călătorii, a fost uimit de cele câteva ore petrecute la Călărași.
Chiar dacă a plecat la drum cu inima strânsă, pentru că știa că mare lucru nu are de văzut, experiența trăită l-a făcut să se declare încântat. Mai trecuse o dată prin orașul de pe malul Borcei, însă nu a avut timp să exploreze. Așa că în această vară a pornit la drum dis-de-dimineață, hotărât să-l viziteze în tihnă.
„Da, chiar mi-a plăcut, deși turistic vorbind, până în urmă cu ceva timp, n-am avut așteptări prea mari de la Călărași. Orașul aflat la circa 115 kilometri de București, adică la puțin peste o oră de mers cu mașina. Ce cred acum, după ce l-am vizitat? Că este un loc ideal pentru o escapadă de weekend, pentru relaxare, plajă, plimbări prin parcuri și pe Dunăre și, nu în ultimul rând, pentru o lecție de istorie“, mărturisește vizitatorul pentru „Weekend Adevărul“.
Parcurile din Călărași, ca rupte din rai
De profesie militar, George spune că îi place să viziteze cât mai mult, să afle povești neștiute, să vadă locuri frumoase. De câte ori are timp, alături de familie, ori cu un prieten, pornește în călătorie. Pentru a-i determina și pe alții să meargă să viziteze locurile pe care el le-a văzut, postează pe blogul său povești din călătoriile sale. Aici, George oferă sfaturi despre locurile prin care trece, dă ponturi și povestește pe șleau unde e bine sau nu să mergi.
„Dacă m-ar întreba cineva de ce aș reveni în Călărași, aș spune fără ezitare: parcurile. Sincer, a fost o revelație să descopăr, mai întâi, Parcul Dumbrava, cu cascada sa uimitoare, cu aleile sale, cu locurile de joacă pentru copii și pasarelele pietonale. Tot aici funcționează și un ștrand, dar și Grădina Zoologică, pe care, din păcate, nu am vizitat-o. Apoi, la mică distanță, Parcul Central, ascuns printre arbori seculari, cu nenumărate busturi ale unor personalități din istoria României, cu faleza foarte frumoasă la Dunăre, mai precis, la brațul Borcea“, spune călătorul.
George a povestit că a fost impresionat de un monument ridicat în 1913, în memoria ostașilor grăniceri, victime ale scufundării șalupei Teleorman, la 31 octombrie 1912, aflat în Parcul Central. „Registrul istoric al Căpităniei Portului Călăraşi amintește de 101 ostași înecați, însă în presa vremii sunt consemnate în jur de 50 de victime. O tragedie tulburătoare, despre care nu știam înainte de a ajunge la Călărași. Peste tot, multe flori, bănci și amenajări peisagistice moderne, dar și ruinele Bibliotecii Județene «Alexandru Odobescu»“, a precizat bucureșteanul.
Plaje liniștite și cel mai bun frappe din țară
Pentru cei care doresc să se bucure de liniște, soare și de o baie în Borcea pot lua catamaranul pentru a merge la Plaja Mare din Călărași. „Eu am preferat s-o privesc și de la distanță, de la terasa agățată de malul Borcei, unde am avut o priveliște de vis. Și, mai mult decât atât, am băut unul dintre cele mai bune frappe-uri din țară, la doar 16 lei“, a adăugat turistul, care s-a relaxat pe una dintre terasele amenajate pe malul Borcei.
La Călărași sunt amenajate două plaje pentru a sta în tihnă la soare. Plaja Mare și cea de la Podul 4 sunt destinații preferate nu doar de călărășeni, ci și de bucureșteni, care au descoperit aici o oază de liniște. Plaja Mare Samskara Beach se află pe malul drept al braţului Borcea şi oferă condiţii bune de relaxare: cel mai fin nisip, umbrele, şezlonguri, teren de fotbal pe iarbă, terenuri de tenis cu piciorul, volei pe nisip, fotbal pe nisip, bar şi preparate la grătar, loc de campare.
Cei care doresc să înnopteze au la dispoziţie mai multe căsuţe decorate hand-made. La Plaja Mare se ajunge trecând cu catamaranul din Parcul Central al Călărașiului. Preţul unui bilet dus-întors pentru adulţi este 20 de lei, în timp ce pentru copii se plătesc 10 lei.
Un alt loc de relaxare pe malul Borcei se află și în apropiere de municipiul Călăraşi, cât şi de graniţa cu oraşul Silistra din Bulgaria. Plaja existentă la Complexul Albatros Podul 4 este situată la patru kilometri de Călăraşi, pe malul Borcei. Aici se poate ajunge doar cu mașina, locul fiind de altfel cunoscut de zeci de ani ca Plaja Automobiliștilor. Intrarea era liberă, însă există și o zonă unde ocuparea unui șezlong este condiționată de consumația făcută la beach-bar.
Centrul vechi, un imens șantier
O vizită la Călărași nu este însă completă fără o plimbare prin centrul vechi al orașului, aflat în prezent în plină reabilitare. Palatul Prefecturii, simbol al orașului, clădire înălțată în 1897 în stil neoclasic, se află într-un amplu proces de modernizare.
„Șantierul din centrul urbei nu este o invitație prea bună pentru o vizită la obiectivele din zonă, precum Muzeul Dunării de Jos sau Muzeul Municipal, însă lasă loc la multe speranțe. Iar gândind la numeroasele edificii istorice pe care le-am găsit renovate, amestecate, desigur, cu altele ce stau să se prăbușească, cred că, într-un an, doi, ne vom putea plimba printr-un oraș mult mai atractiv turistic“, spune turistul de o zi.
George spune că, printre altele, la Călărași l-au încântat Gimnaziul Carol I și statuia ecvestră a Regelui Carol I, clădirea Muzeului Municipal, Casa Heliade, Hotelul Hestia și terasa acestuia, dar și Aleea Regilor din Parcul Central.
„Una peste alta, la Călărași am venit fără visuri, însă am plecat cu multe povești frumoase. Pe care oricine le poate afla, dacă alege să vină măcar pentru o zi aici. Sunt sigur că nimeni nu va regreta!“, este îndemnul pe care George îl face tuturor românilor.
Se construiește un port turistic
În următorii ani, orașul va deveni cu siguranță un magnet pentru turiști, mai ales că pe malul Borcei se lucrează la amenajarea unui port turistic de agrement care va fi gata în toamna lui 2023. Acesta este cel mai mare proiect de investiţii la nivelul Dunării din ultimii treizeci de ani, pe sectorul Porţile de Fier - Cernavodă. Valoarea întregii lucrări este de 86,5 milioane de lei.
Portul ultramodern, realizat până în prezent în proporție de 30%, va găzdui 250 de ambarcaţiuni de agrement cu vele şi motor, cel puţin 500 de locuri de parcare pentru autovehicule şi utilitare, hambar, staţie de alimentare cu combustibil şi un mic centru comercial.
„Trebuie să valorificăm la maximum beneficiile pe care ni le oferă Dunărea la Călăraşi, pentru că avem un potenţial turistic uriaş. Acest proiect al Consiliului Judeţean nu este doar spectaculos, datorită arhitecturii sale, ci reprezintă şi o punte de legătură între noi şi turiştii români şi străini, între noi şi potenţialii investitori, care să vină la Călăraşi şi să creeze locuri de muncă bine plătite“, declara preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă.
Cum ajungeți pe malul Borcei
Dacă veniți din București, drumul cu mașina până la Călărași durează puțin peste o oră. Pe Autostrada Soarelui se merge până la Drajna, apoi se iese pe DN21, aproximativ 20 de kilometri. Din Ialomița se ajunge într-o jumătate de oră, pe DN21. Dacă veniți de la Constanța, cel mai la îndemână traseu este pe A2, cu ieșire la Drajna.