Beneficiarii de fonduri Regio, la o nouă sesiune de instruire la sediul ADR Sud Muntenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seminarul a avut loc la sediul ADR Sud Muntenia FOTO ADR

Seminarul de instruire pentru beneficiarii de fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR) a avut loc pe 11 aprilie la sediul ADR Sud Muntenia din Călăraşi.

La acest eveniment organizat de Direcţia Organism Intermediar POR au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai instituţiilor de cult şi ai mediului privat care au accesat fonduri europene în cadrul diferitelor axe prioritare. Astfel, au fost abordate aspecte vizând implementarea proiectelor ce au ca obiectiv: îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii (Axa prioritară 2), tranziţia către o economie cu emisii scăzute de carbon (Axa prioritară 3), îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural (Axa prioritară 5), îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională (Axa prioritară 6), precum şi dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale (Axa prioritară 8).

Totodată, beneficiarii de fonduri Regio au primit recomandări privind întocmirea corectă a materialelor de publicitate, conform Manualului de identitate vizuală, elaborarea cererilor de rambursare, realizarea achiziţiilor în baza instrucţiunilor şi a ordonanţelor de urgenţă emise de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. De asemenea, participanţii au fost puşi în temă cu procedurile specifice implementării proiectelor, în vederea unei monitorizări corecte.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete