Beat-criţă la volan, a scăpat cu viaţă dintr-un accident. Trei maşini avariate pe DN31 de un şofer inconştient

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia anchetează cazul Foto:Arhivă Adevărul

Un tânăr din comuna Mănăstirea, beat-criţă, a scăpat cu viaţa ca prin urechile acului dintr-un accident rutier pe care l-a provocat duminică seară. Din fericire, a tamponat două maşini, parcate în afara DN31, şi a distrus-o pe cea pe care o conducea.

Poliţiştii de la Secţia rurală Olteniţa au ajuns imediat la faţa locului, dar şi-au dat seama că nu se poate discuta cu şoferul. Testat cu aparatul, tânărul în vârstă de 26 de ani prezenta o concentraţie alcoolică de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat. Deşi băuse fără măsură, Iulian N. s-a urcat la volanul maşinii Renault şi a plecat la drum. În timp ce se deplasa pe DN 31, pe fondul conducerii sub influenţa alcoolului, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă. În urma incidentului au fost avariate alte două autoturisme care erau parcate în afara părţii carosabile. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şoferului inconştient şi îl cercetează pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța