Alegeri parlamentare 2016. Cum sunt pedepsiţi cei care împiedică dreptul la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duminică, 11 decembrie, românii aleg noul Parlament FOTO Adevărul

Alegeri parlamentare 2016. Serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor au program cu publicul până la ora 21.00, respectiv ora 20.00, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care nu deţin documente de identitate valabile, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afaceriloe Interne(MAI), comisar de poliţie, Monica Dajbog.



Alegeri parlamentare 2016. Alegătorii pot vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. În cazul în care un alegător se află în altă localitate din judeţul unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, acesta poate vota la orice secţie de votare din acel judeţ, pe liste suplimentare.

Cetăţenii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate şi cei care sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale, pot vota prin intermediul urnei speciale pe baza unei cereri aprobate de preşedintele secţiei de votare.

Mai pot vota prin intermediul urnei speciale persoanele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu, precum şi persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, şi care au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere.

Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub paza personalului Ministerului Afacerilor Interne.

Alegeri parlamentare 2016 Călăraşi: Toate operaţiunile, înregistrate audio-video

“În ceea ce priveşte elementele de noutate ale acestui proces electoral, menţionez că toate operaţiunile care vor avea loc în secţia de votare după încheierea votării şi până la părăsirea secţiei de către membrii biroului electoral vor fi înregistrate audio – video cu tableta aflată în dotarea fiecărei secţii de vot. De asemenea, procesele – verbale privind consemnarea rezultatelor votării, întocmite de birourile electorale ale secţiilor de vot, validate de către biroul electoral de circumscripţie, respectiv de către oficiul electoral, vor fi puse la dispoziţie şi în format electronic, la cerere, membrilor birourilor electorale sau persoanelor acreditate, precum şi competitorilor electorali”, a precizat Monica Dajbog.

Principalele infracţiuni şi contravenţii prevăzute de actele normative în legătură cu procesul electoral:

1.Persoanele care oferă sau dau bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

2.Fapta persoanei care votează de două sau mai multe ori se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

3.Şi la aceste alegeri se foloseşte Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, iar toate incidentele semnalate de acest Sistem vor fi comunicate prin mijloace electronice către Centrul Naţional de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne pentru demararea cercetărilor.

4.Persoanele care votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

5.Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
De asemenea, se pedepseşte cu amendă violarea prin orice mijloace a secretului votului. Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

6.Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 4.500 lei.

6.Continuarea propagandei electorale, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, o anumită alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale ori un candidat independent se pedepseşte cu amendă de la 4.500 la 10.000 lei.
 

Vă recomandăm şi:

Alegeri generale 2016. Iohannis, Cioloş, Dragnea şi Firea au votat de dimineaţă. Iohannis: Am votat pentru o Românie puternică LIVEBLOG

Alegeri generale 2016. Prezenţa la vot în judeţul Călăraşi: 5% dintre cetăţeni s-au prezentat la urne până la ora 09.30

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani