8 mai, ziua Crucii Roşii. Voluntarii, îndemnaţi să fie cât mai activi în sprijinirea semenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Mondială a Crucii Roşii este sărbătorită în fiecare an pe data de 8 mai, de fiecare dată mesajul pentru voluntari fiind acela de a activa în cadrul comunităţilor şi de a se pregăti mai bine pentru dezastre şi alte situaţii de urgenţă. În România, tinerii voluntari au educat din 2009 până în prezent, peste 10.000 de elevi în privința noțiunilor de respect, solidaritate și umanitate, inspirându-i să fie un model

“Astăzi, 8 mai, îi sărbătorim pe tinerii voluntari care în 2009, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la nașterea Mișcării Internaționale pe câmpul de luptă de la Solferino, și-au luat angajamentul de a face mai mult, a face mai bine și a merge mai departe pentru a avea un impact semnificativ în lume”, a transmis Mihaela Geoană, preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România. Şi în acest an, tinerii voluntari sunt chemaţi să crească rezistența comunităților, fiind activi într-unul dintre următoarele domenii: ajutând comunitățile să se pregătească mai bine pentru dezastre și alte situații de urgență; sporind accesul la îngrijire medicală sau sporind conștientizarea lipsei de acces sigur la îngrijire medicală în caz de conflict armat și în alte situații de urgență; construind o cultură a non-violenței și păcii. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare