VIDEO Şedinţă a Consiliului Local Buzău, fără primarul Constantin Boşcodeală, condamnat la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Boşcodeală a fost absent

Primarul Constantin Boşcodeală a lipsit de la prima şedinţă de consiliu local organizată după condamnarea pe care a primit-o în dosarul Gloria. Şi-a luat concediu de odihnă, a explicat unul dintre viceprimarii municipiului.

Constantin Boşcodeală a lipsit chiar de la şedinţa în care s-a votat bugetul oraşului. Nu este vorba despre vreo încălcare a regulamentului de funcţionare a forului local, pentru că prezenţa la aceste şedinţe nu este obligatorie. 

”Dânsul (Constantin Boşcodeală N.R.) a anunţat că îşi va lua concediu de odihnă o perioadă şi cred că acesta este şi motivul pentru care a lipsit la şedinţă.(…) Atribuţiile sunt delegate prin dispoziţiile pe care fiecare dintre cei doi viceprimari le-a primit atunci când a preluat mandatul, astfel că avem delegate competenţe şi atribuţii din momentul în care am primit mandatul de viceprimar”, a precizat viceprimarul Sebastian Radu.

Surse din anturajul primarului spun că acesta a intrat în concediu de odihnă, pentru a avea timp să pună la punct stategia prin care încearcă să atace în instanţă decizia Tribunalului Braşov.

Deşi, iniţial, primarul Constantin Boşcodeală anunţase că demisionează din funcţia de preşedinte al PSD Buzău, cei doi viceprimari ai municipiului Buzău, apropiaţi ai edilului, spun că şeful lor din partid şi din primărie nu a luat încă o decizie în acest sens. Mai mult decât atât, unul dintre liderii PSD Buzău, Petre Emanoil Neagu, este de părere că primarul Boşcodeală nu ar avea motive să demisioneze de la şefia organizaţiei judeţene.  

Situaţia în filială judeţeană ar putea fi tranşată în acest weekend, atunci când este aşteptat la Buzău deputatul Marcel Ciolacu, preşedintele organizaţiei municipale. 

La începutul săptămânii, edilul buzoian a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Gloria. Decizia nu este definitivă, ea urmând a fi atacată la Curtea de Apel Braşov de către apărătorii primarului din Buzău.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?