VIDEO S-au organizat pe Facebook şi au pornit în excursie la tabăra de sculptură de la Năeni. Este iniţiativa unor elevi buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi prieteni virtuali s-au hotărât, pe reţeaua de socializare, să organizeze excursii în judeţul Buzău, pentru a afla din istoria locurilor. Au fost deja la Năeni, unde este o tabără de sculptură în aer liber, realizată de elevi în anii '80. În demersul lor, au fost ajutaţi de Direcţia de Tineret.

Puţini ştiu că celebra tabără de sculptură de la Măgura are o copie la doar câteva zeci de kilometri distanţă. Pe o suprafaţă mai mică, cu mai puţine lucrări, tabăra de la Năeni este încă prea puţin cunoscută, deoarece nu a avut parte de aceeaşi mediatizare. 

Sculpturile sunt rodul muncii a 14 veri la rând a sute de elevi de liceu din Slobozia şi Buzău.  În piatră, copiii si-au dăltuit  viziunea supra istoriei, maternităţii, vieţii şi morţii. 

La o aruncătură de băţ de Buzău, pe dealurile Istritei, într-o poiană scăldată de razele soarelui, cu câmpia de o parte şi Carpatii de cealaltă, tabăra de la Năeni stă mărturie a voinţei dictatorului comunist care a condus decenii România. Imediat ce s-a închis tabăra de la Măgura,  Ceauşescu a ordonat deschiderea unei alte tabere într-o zonă despre care aflase ca e bogată în piatra. 

Cu ordin de la partid, Gabi Manole, discipol al lui Corneliu Baba,  a strâns elevii pe care îi avea la clasă, la Liceul de Artă din Slobozia, şi s-a conformat. Adolescenţii au scăpat de cenzură , nu se ştie cum, şi au lăsat posterităţii mărturii  ale talentului, imaginaţiei şi sufletului lor de artist.

S-au cărat pe şantier tone de calcar din carieră şi rând pe rând bolovanii au căpătat forme şi înţelesuri. Piatra a primit lovitură după lovitură de daltă şi a prins forma şi înţeles. 

Un grup de liceeni din Buzău au aflat de la prieteni despre lucrările făcute de tineri asemenea lor şi au vrut să vadă cu ochii lor măiestria dăltuită în piatra. ” Noi am decis să venim la Năeni deoarece peisajul este frumos, am prins o vreme frumoasă, şi ca să evadăm din spaţiul oraşului. Au avut multă imaginaţie cei care au sculptat aşa ceva”, a spus unul dintre copii.

Liceenii s-au organizat pe un site de socializare şi au plecat să-şi cunoască judeţul, altfel decât la orele de curs. În grup am gasit-o şi pe Vanessa, eleva în Liban. 

”Am venit să vizitez România şi mi-a spus Bianca să vin cu ea în excursie, cu prietenii, şi mi-a plăcut foarte mult că am venit. E prima oară când văd aşa ceva. Sunt foarte talentaţi copii care au realizat aceste sculpturi”, ne-a spus Vanessa, eleva libaneză.

În demersul lor, au fost ajutaţi cu sfaturi de conducerea Direcţiei de Tineret Buzău. ”Avem în judeţul Buzău tineri cu iniţiativă extraordinară. Aceşti tineri pe care îi avem lângă noi au venit din timp, au cerut informaţii suplimentare despre ce ar putea face în vacanţa de vară, în a descoperi frumuseţile judeţului Buzău. Este lăudabil că în loc să îşi petreacă timpul altfel, se unesc, se asociază, iar noi ca instituţie le oferim cele mai bune sfaturi”, a declarat Valerian Ţuclea, director DJTS Buzău. 

Despre tabăra de la Năeni nu se găsesc prea multe jnformaţii însă fotografiile făcute de adolescenţi alături de lucrările sculptate în calcar vor trezi cu siguranţă şi interesul altor turişti. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea