VIDEO Poliţiştii au pregătit masa de prânz pentru bătrânii unui azil. Totul, sub forma unui concurs culinar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii buzoieni au dat, joi, o probă de îndemânare culinară cu final umanitar. Trei echipe de poliţişti de la IPJ Buzău s-au întrecut în inventivitate, gust şi talent iar proba măiestriei în bucătărie a ajuns pe masa unor bătrâni abandonaţi de familii dintr-un centru social. În echipe s-au aflat chiar şi luptători de la ”mascaţi”, pasionaţi de bucătărie, printre care şi campionul la box Bogdan Dinu.

Şi-au pus uniformele în cuier şi preţ de câteva ore au uitat de investigaţii criminale, urmăriri sau acţiuni speciale. Echipaţi cu şorţuri de bucătărie, bonete, cuţite şi alte ustensile, nouă agenţi de poliţie au gătit un meniu de prânz. 

Campionul naţional la box, Bogdan Dinu, unul dintre competitori, a trecut aşa cum nu-i este obiceiul, la cratiţă şi s-a supus ordinelor şefilor din bucătărie.

Obişnuită să fie interfaţa cu mass-media, Anca Bratosin, agent în cadrul Biroului de presă a pregătit chifteluţe de legume şi orez de post după o reţetă pe care a experimentat-o cu o seară în urmă.

Obişnuit să ia amprente, să meargă pe urma făptuitorilor şi să identifice mobilul faptelor antisociale, agentul Adrian Iliescu şi-a pus tot talentul de investigator în slujba unor oameni uitaţi de familii.

Cei care au delectat juriul cu bucatele au primit drept premiu misiunea de a servi la masă 20 de bătrâni ori tineri abandonaţi din centrul social de la Ulmeni. Cea mai mare recompensă pentru oamenii legii a venit însă de la beneficiari, care s-au arătat extrem de bucuroşi.

Pentru oamenii legii, concursul de gătit de joi, de la Buzău, precum şi misiunea umanitară ce a urmat, au fost o premieră iar costurile alimentelor au fost decontate de asociaţia internaţională a poliţiştilor (IPA). 

Citeşte şi: 

Stand buzoian la Târgul de Turism al României

Un tenismen, cel mai bun sportiv buzoian al lunii februarie

)

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”