VIDEO Poliţia din Buzău caută un individ care a aruncat o sticlă incendiară în Biserica Sfinţii Îngeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parte din altarul Bisericii Sfinţii Îngeri a ars în această dimineaţă în urma unui incendiu, cel mai probabil provocat. Câţiva taximetrişti au auzit, la un moment dat, un zgomot de geam spart şi au zărit silueta unei persoane care a aruncat o sticlă incendiară prin fereastra bisericii. Incidentul vine la scurt timp după ce mai mulţi comercianţi romi au fost obligaţi de primărie să evacueze zona.

Luni dimineaţă, la 04.37, prin sistemul 112, la ISU Buzău s-a primit un apel de urgenţă ce semnala un incendiu la o biserică din municipiul Buzău de pe strada Ostrovului, judeţul Buzău.

La locul intervenţiei s-au deplasat şapte autospeciale din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău, dintre care patru de stingere cu apă şi spumă,o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţine, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

  

La sosirea echipajelor de pompieri la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta în zona altarului pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp, cu posibilităţi de propagare la vecinătăţi.

          

În continuare s-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, acesta fiind  stins în limitele găsite.

Ca urmare a incendiului nu s-au înregistrat victime. De asemenea cercetările efectuate la faţa locului au relevat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat prin crearea intenţionată sau din culpă a condiţiilor pentru a genera incendiul.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online