VIDEO Pelerinaj la fântâna vindecătoare de la Smeeni. Cum petrec sătenii din Bărăgan de Izvorul Tămăduirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru locuitorii din Câmpia Bărăganului, păstrători ai tradiţiei străbune, sărbătoarea Izvorului Tămăduirii reprezintă an de an, un prilej unic de a merge la biserica de lângă Fântâna Tămăduitoare din localitatea Smeeni şi de a asista la slujba de sfinţire a apei.

Încă de la primele ore ale dimineţii, locul a fost asaltat de zeci de pelerini veniţi din localităţile vecine cu Smeeni-ul, iar până la orele 16.00, când a început slujba de sfinţire a apei, aici s-au strâns aproximativ 400 de oameni.

Înarmaţi cu sticle şi bidonaşe au venit sa ia apă de la aceasta fântână, recunoscută în întreaga ţară pentru calităţile terapeutice, dar şi pentru că în jurul izvorului de la Smeeni circulă zeci de poveşti, mai mult sau mai puţin adevărate, în care mai mulţi oameni au găsit vindecarea de boli incurabile, bând sau spălându-se cu această apă. 

Am găsit aici numeroase persoane care au relatat poveşti incredibile în care ei sau rude apropiate s-au vindecat folosind apa din acest izvor subteran, care n-a secat niciodată.

Dacă femeile şi cei mai în vârstă au asistat la slujba de sfinţire a apei, recunoscută şi sub numele de Agheasma Mică, tinerii au găsit motiv de distracţie pe pajiştea din jurul bisericii. Aici au sfârâit grătarele mai ceva ca în ziua de Paşte, muzica a răsunat la maxim la difuzoarele maşinilor, iar caii înhămaţi la căruţe sau trăsuri au alergat necontenit. Unii mai îndrăzneţi au profitat la maxim de cele peste 25 de grade Celsius din termometre şi au făcut chiar şi plajă.

Pentru a nu se înregistra evenimente nedorite, în zonă a fost prezent şi un echipaj de la Jandarmerie, precum şi poliţişti din cadrul Secţiei 13 de poliţie rurală Smeeni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”