VIDEO Munca la temperaturi extrem de ridicate. Sticlarii lucrează la peste 65 de grade Celsius, câte opt ore pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 35 de grade la umbră, depăşite frecvent în această vară, chiar şi în primele zile din septembrie, nu-i sperie deloc pe muncitorii care lucrează în faţa cuptoarelor încinse la peste o mie de grade Celsius. Pentru sticlarii din Buzău, arşiţa de afară este nimic pe lângă temperatura degajată în halele unde muncesc.

Meseria de sticlar este printre cele mai ”încinse”, la propriu. Cei care trudesc la gura cuptoarelor încinse la peste 1400 de grade, spun că pentru ei atmosfera încinsă de pe străzi este ca un duş rece. 

Muncesc de-o viaţă la temperaturi pe care un om obişnuit cu greu le poate suporta şi spun că s-au adaptat perfect la aceste condiţii extreme, fără să aibă probleme de sănătate generate de căldură.

”La bazinul de topire, sunt 1410 grade iar în apropierea cuptorului se degajă o căldură de 65 de grade, chiar mai mult. Ne-am obişnuit cu aceste condiţii pentru că  ne place ceea ce facem. Când ieşim afară, ne răcorim, chiar dacă ar fi 40 de grade”, spune unul dintre sticlari.

La fel de rezistenţi în faţa căldurii sunt şi cei care toarnă asfalt pe străzi în plină caniculă. Chiar dacă temperaturile la care muncesc ating chiar şi 60 de grade, ei spun că le suportă fără probleme.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”