VIDEO Măcelul din Focşani, pornit de la o femeie care locuieşte la o familie de romi din oraşul Râmnicu Sărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane din Focşani au murit, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unei bătăi între două grupări interlope. Conflictul a plecat de la o femeie. Aceasta ar avea doi copii cu un bărbat din cealaltă familie însă ar fi fost trimisă de tatăl ei să stea la o altă familie de ţigani, din Râmnicu Sărat.

Membrii celor două famili din Focşani au fost implicaţi într-o bătaie, în urmă cu câteva săptămâni, în târgul din satul Tichiriş, comuna Vidra, iar azi-noapte conflictul a degenerat şi s-a încheiat cu patru morţi. 

Victimele, trei bărbaţi şi o femeie, au fost lovite cu furci şi cu topoare. Crimele au avut loc pe fondul consumului de alcool.

În această dimineaţă, în jurul orei 8.00, femeile din familia decedatei, care se întorceaua de la spital, s-au întâlnit în faţa Parchetului cu femeile din cealalată familie, iar între ele s-a iscat o ceartă grozavă, fără incidente însă. 

Conflictul dintre cele două familii de romi a plecat de la o femeie. Aceasta ar avea doi copii cu un bărbat din cealaltă familie şi ar fi fost dusă de tatăl ei într-o altă familie de romi din Râmnicu Sărat. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort