VIDEO Lacrimi şi flori la mormântul Liviei Bogdan, româncă ucisă în atentatul de la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un deceniu după atentatul terorist din Spania, rănile sunt în continuare deschise în familia Liviei Bogdan, din Râmnicu Sărat, una dintre cele 16 victime de cetăţenie română. Nici acum, după atâta vreme, rudele nu pot realiza că fiica lor nu le mai este alături. Ca să-şi mai aline din amărăciune, părinţii vin săptămânal la cimitir pentru a pune flori lângă pozele Liviei.

11 martie 2004 părea pentru Livia o zi normală. S-a trezit de dimineaţă şi a plecat împreună cu iubitul ei către gară, ca să ia trenul spre serviciu. Lucra de un an ca baby sitter. 

Din păcate, acesta a fost ultimul său drum, pentru că avea să moară în atentatul terorist din gara Atocha. Părinţii Liviei, aflaţi şi ei în Spania, au sperat până în ultima clipă că fiica lor trăieşte. ”Tocmai plecam la serviciu şi am auzit în maşină ştirile despre atentat. Abia după două, trei zile am găsit-o”, spune Liviu Bogdan, tatăl Liviei.

Mama şi fratele Liviei au găsit un supravieţuitor la gară, care le-a povestit că a văzut-o pe Livia cum cobora din tren, a căzut pe line, a încercat să se târască şi a murit sprijinită de un stâlp. ”Zile întregi cât am căutat-o am sperat că trăieşte, că poate a pierdut telefonul dar când consulul mi-a dat geanta şi abonamentul mi-a zis că Livia e moartă. Venim săptămânal cu flori pentru că golul imens pe care ni l-a lăsat în suflet nu va fi niciodată umplut”, mărturiseşte Elena Bogdan, mama victimei.

După tragedie membrii familiei Liviei s-au distanţat, pentru că fiecare suferea în el şi nimeni nu mai avea curajul să vorbească despre tragedia care i-a marcat pe viaţă. Au continuat să muncească în Spania o vreme, după care rând pe rând s-au întors acasă, la Râmnicu Sărat.

Livia Bogdan a ajuns în Spania în ianuarie 2002, la 25 de ani. Toată familia ei era acolo, părinţii, fratele şi sora geamănă. A hotărât şi ea să plece, ca să-şi facă un viitor mai bun. După ce a ajuns în Spania, viaţa parcă i se schimbase: s-a angajat ca baby-sitter, câştiga destul de bine şi cunoscuse un spaniol cu care urma să se căsătorească. „De când a venit în Spania îi mergea foarte bine. Şi-a găsit imediat de muncă şi îl cunoscuse pe Juan, un spaniol care stătea în acelaşi bloc în care lucra ea şi era foarte îndrăgăstită de el”, ne-a declarat Elena, sora geamănă a Liviei. 

În seara dinaintea nenorocirii, Livia a ieşit în oraş, a făcut cumpărături şi a chemat toţi prietenii şi iubitul la ea acasă. Era însă foarte tristă şi retrasă, închisă în ea. „Îmi aduc aminte că sunase pe toată lumea să vină şi nu mai ştia ce să mai pună pe masă. Cumpărase de toate, dar ea era foarte tristă. Toată lumea vorbea cu ea, dar se vedea că are ceva şi nu vrea să spună. La momentul acela nu am înţeles-o, dar după aceea mi-am dat seama că avea o presimţire că se va întâmpla ceva rău”, ne-a povestit plângând Elena. 

La 11 martie 2004, cu trei zile înainte de alegerile generale din Spania, zece bombe, amplasate în patru trenuri personale din Madrid, au fost detonate într-un interval de aproximativ două minute. 

Deflagraţiile au cauzat decesul a 191 de oameni. Alte 2.062 de persoane au fost rănite, dintre care 250 de victime au transportate în stare foarte gravă. Cel mai sângeros atentat din istoria modernă a Spania a fost declanşat în jurul orei 07.37, prin explozia a trei bombe amplasate într-un tren gata de plecare spre Guadalajara din gara Atocha. 

Câteva momente mai târziu alte patru bombe au explodat într-un tren plin cu călători staţionat la 500 metri distanţă de primul situat pe o linie de cale ferată lângă strada Tellez .  

Citeşte şi: Accident de muncă, în curtea Fabricii de Bere din Buzău

VIDEO Lipsa banilor, piedică în calea performanţei. O micuţă dansatoare are nevoie de sponsori pentru a-şi putea reprezenta ţara în străinătate

)

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”