VIDEO Încep lucrările pentru refacerea legăturii cu satele izolate din comuna Lopătari. Debitul apei s-a înjumătăţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile speră să refacă legătura până duminică                                             FOTO Iulian Bunilă

Localităţile Terca şi Ploştina vor avea din nou legătură cu restul lumii cel mai devreme duminică, spun autorităţile comunei Lopătari. Cele două sate au rămas izolate de miercuri noapte, după ce o viitură formată pe râul Slănic a săpat în mal, formând o prăpastie între podul de la Malu Roşu şi drumul comunal. Vineri este programată începerea lucrărilor de refacere a legăturii rutiere peste râul Slănic.

Primăria Lopătari a închiriat şase utilaje pentru lucrările de refacere a malului. ”Pe drum este deja un excavator puternic, pe şenile, vom avea două vole şi două basculante mari care vor începe de astăzi (vineri n.r.) să încarce cu balast şi pământ groapa formată. Se va lucra non stop în tot acest weekend şi sper ca până duminică legătura cu cele două sate să fie reluată chiar pe pod”, a declarat Ion Gheorghe, viceprimarul comunei Lopătari.

Debitul apei s-a înjumătăţit, astfel că s-a reuşit trecerea cu camioane mari prin albie, spre malul cu satele Terca şi Ploştina. ”Din fericire nu au fost urgenţe de-a lungul nopţii iar după ce a mai scăzut nivelul apei, câţiva localnici cu camioane 6X6 au trecut de o parte pe cealaltă şi deja oamenii au început să se mai aprovizioneze cu cele necesare”, a spus viceprimarul.

Pentru eventualele cazuri medicale, un echipaj cu o autospecială şenilată a fost dislocat în zonă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. Culeea podului de la Malu Roşu, care leagă între ele localităţile Lopătari şi Terca, a fost luată de viitură, miercuri noapte, întrerupând orice cale de acces către satele Terca şi Ploştina, unde trăiesc peste 1400 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele