VIDEO: Hummerul lui Liviu Guţă, avariat într-un accident rutier în care au fost implicate patru maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihail Moise, de 23 de ani din localitatea buzoiană Unguriu, care conducea băut, aseară, pe drumul naţional 10 din judeţul Buzău, a intrat pe contrasens şi a a lovit trei autoturisme care veneau din direcţia opusă. Printre ghinioniştii iviţi în calea şoferului beat s-a aflat şi manelistul Liviu Guţă, care se afla într-un Hummer de câteva zeci de mii de euro.

Şoferul băut, circula pe drumul național 10, dinspre Buzău spre Braşov. La o curbă din localitatea Ojasca, acesta a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a intrat pe rând în trei autoturisme care veneau din sens opus. Autoturismul cel mai avariat a fost, culmea, un Hummer de 60 de mii de euro, în care se afla cântăreţul Liviu Cătălin Mititelu, cunoscut sub numele de Liviu Guţă.

"Eu mergeam regulamentar în spatele unui Cielo şi cântam pentru că eram singur şi mă plictiseam. Apoi am văzut că vine un băiat cu peste 100 de kilometri pe oră şi ziceam singur «bă, bă», parcă aş fi vrut să mă audă. Am vrut să intru în gard însă nu am reuşit. Practic i-am mai luat din viteză şi i-am salvat pe ceilalţi din spate", a spus Liviu Guţă. Pasagerii celei de-a treia maşini lovite au avut noroc că au scăpat cu viaţă şi asta pentru că impactul cu mașina de teren a manelistului a atenuat din viteză.                                                        

Probele de sânge au arătat că şoferul vinovat băuse o cantitate însemnată de alcool înainte de a se urca la volan. "Avea o alcoolemie de 1,19 miligram per litru alcool pur în aerul expirat", a declarat agentul şef principal Gheorghe Petcu, de la Poliţia Rutieră Buzău.


Un copil de 12 ani, aflat într-una dintre mașinile lovite, a fost internat la spitalul județean Buzău cu răni la cap. Şoferul vinovat a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere.

Imagini video de la locul accidentului, inclusiv declaraţia lui Liviu Guţă: "Dă-o încolo de pagubă, important este că suntem întregi"

Citeşte şi: "O maşină a Jandarmeriei implicată într-un accident de circulaţie"

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice