VIDEO Ferma din Puieşti în care a fost depistată pesta porcină africană a fost izolată. Maşinile care ies din sat sunt controlate de poliţişti şi jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al treilea focar de pestă porcină africană a fost confirmat, joi seară, în judeţul Buzău. După existenţei bolii la unul dintre cei patru porci morţi, dintr-o fermă aflată în Puieştii de Jos, au fost sacrificaţi azi-noapte 90 de porci. Vineri au fost luate măsuri de dezinfecţie completă a fermei afectate şi a vecinătăţilor, izolarea perimetrului, interzicerea transportului de carne sau semipreparate din carne în zonă şi avertizarea locuitorilor.

Au fost instalate patru filtre dezinfectoare între exploataţia în care au fost găsite animalele purtătoare a virusului pestei porcine africane şi restul satului Puieştii de Jos. 

Animalele din curţi au fost inventariate şi evaluate medical iar unde nu există suspiciune de boală animalele vor fi lăsate în viaţă.

”În măsura în care vor fi identificate alte suspiciuni, oamenii ştiu ce au de făcut pentru că au fost informaţi de medicii veterinari. Pe raza comunei sunt patru cinci medici, inclusiv de la DSV, care fac o catagrafie a fiecărei ferme, în afara perimetrului, iar în funcţie de ce vor găsi vor fi luate măsuri”, a declarat Florin Leaua, primarul comunei Puieşti.

Autorităţile judeţului au decis în şedinţa din această dimineaţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să nu fie sacrificaţi preventiv porcii din gospodării în comuna Puieşti, acolo unde a fost confirmat cel de-al treilea focar de pestă porcină africană. 

Autorităţile sanitar veterinare au explicat că nu există o legătură între focarele existente în Pănătău şi Lunca şi cel de-al treilea focar declarat la Puieşti. ”Între aceste focare e o distanţă de circa 100 de kilometri. Legătură între aceste focare nu există. La Puieşti e un focar primar, fără legătură cu alt focar. Din datele strânse până acum, există posibilitatea destul de accentuată să fie rezultatul tot a unei vehiculări umane”, a declarat directorul D.S.V.S.A. Buzău Ciprian Botezatu.

Măsurile luate de autorităţi:

- instituirea unei zone de protecţie de 3 km în jurul focarului, zonă care cuprinde localităţile Puieştii de Jos, Puieştii de Sus, Măcrina, Plopi, Nicoleşti, Dăscăleşti;

- instituirea unei zone de supraveghere de 10 km în jurul focarului, zonă care cuprinde localităţile Boldu, Râmnicelu, Colibaşi, Ştiubei, Fotin, Sălcioara - din jud. Buzău, precum şi Voetin, Băleşti, Codreşti, Spătăreasa, Ciorăşti, Mihălceni, Salcia Veche, Satu Nou - din jud. Vrancea;

- informarea cetăţenilor cu privire la obligativitatea de a ţine închise toate porcinele, fără acces la păşunat şi bălţi, de a raporta toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte a porcilor din gospodăriile proprii, notificarea autorităţilor în cazul descoperirii de cadavre de porci în locuri publice;

- efectuarea unui recensământ al tuturor suinelor din zona de protecţie şi cea de supraveghere, evaluarea stării de sănătate a porcilor din zona de protecţie de către medicii sanitar-veterinari şi a unei anchete epidemiologice pentru a se determina cauza apariţiei focarului de la Puieştii de Jos;

- interzicerea circulaţiei şi transportului porcilor în aceste zone, precum şi al cărnii şi produselor / semipreparatelor din carne cu excepţia celor aprobate de către autoritatea competentă.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”