VIDEO Ceremonial militar la Deleni, în Iaşi, unde sunt îngropaţi sute de militari buzoieni, răpuşi de boli în Primul Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 600 de militari buzoieni au fost îngropaţi în cimitirul satului Deleni, judeţul Iaşi, după ce au fost răpuşi de epidemiile de tifos exantematic şi febră recurentă, care au făcut ravagii în rândurile armatei române în iarna 1916/1917. Locul a fost transformat în cimitir militar, unde anual au loc ceremonii de comemorare.

Cimitirul a fost reabilitat  în octombrie 2012 la iniţiativa Fundaţiei ”Mareşal Alexandru Averescu” din Buzău, prin grija primăriei Deleni, în amintirea şi întru pomenirea eroilor peste veacuri, a sacrificiului săvârşit pentru libertatea neamului românesc. 

Cimitirul are o suprafaţă de 480 m.p. şi are delimitate opt parcele cu câte două cruci fiecare, în total 16 cruci din piatră de Năeni. Ansamblul mai cuprinde o troiţă din lemn de stejar sculptată de Maricel Potoroaca din Iaşi.

”În iarna 1916/1917, în timp ce aflau în refacere, cantonaţi în bordee săpate în pământ la marginea satelor Deleni şi Maxut, peste 600 de militari din Regimentul 48 Infanterie Buzău au fost răpuşi de epidemiile de tifos exantematic şi febră recurentă, care au făcut ravagii în rândurile armatei române, dar mai ales în rândul populaţiei din greu încercata Moldova. Parte dintre ei se afla înhumaţi aici, în gropi comune, în şanţuri paralele săpate la marginea cimitirului comunal, ca într-o camaraderie de arme, începută odată cu Marele Război şi continuată dincolo de mormânt”, este mesajul scris pe o placă comemorativă din ansamblul monumental.

De asemenea, în cimitirul militar mai există şi Monumentul eroilor comunei Deleni din cel de-al Doilea Război Mondial, datat 1992.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, şi preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, au fost prezenţi joi la Cimitirul Militar din comuna Deleni, judeţul Iaşi, pentru a aduce un omagiu eroilor Regimentului 48 Infanterie Buzău, căzuţi la datorie în iarna anului 1916-1917.

Pe acordurile Imnului Eroilor au fost depuse coroane de flori la monument din partea autorităţilor locale din Buzău, Iasi şi Deleni dar şi din partea  Fundaţiei ”Mareşal Alexandru Averescu”, al cărei preşedinte este general-maior dr. Petrică-Lucian Foca, comandantul Diviziei 2 Infanterie ”Getica”.

”Ne înclinăm cu recunoştinţă în faţa memoriei celor căzuţi pe câmpurile de luptă, transformate în câmpuri de onoare  şi care sunt adevărate repere de identitate înscrise cu sânge de oştirea română în cartea de aur a neamului”, a transmis in cuvântul său general-maior dr. Petrică-Lucian Foca.

După săvărşirea serviciului religios, în cinstea eroilor buzoieni s-au executat trei salve cu armamentul de infanterie. Au mai depus flori elevii din Deleni prezenţi la activitate.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată