Un buzoian a fost reținut pentru proxenetism după ce ar fi obligat o tânără să se prostitueze prin forță

0
Publicat:

Un tânăr în vârstă de 22 din Iaşi de ani a fost reţinut de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, după ce ar fi determinat o tânără prin constrângere, cu exercitarea unor acte de violenţă, să practice prostituţia în mai multe judeţe.

FOTO Shutterstock

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a fost sesizat de către fratele victimei cu privire la faptul că tânăra ar fi fost ţinută într-un imobil din judeţul Buzău împotriva voinţei sale.

„Poliţiştii de la Poliţia municipiului Buzău au fost sesizaţi prin SNUAU 112, în seara de 2 octombrie, în jurul orei 18,00, de către un tânăr de 21 de ani, din Iaşi, cu privire la faptul că sora sa ar fi ţinută împotriva voinţei sale într-un imobil din municipiul Buzău. Poliţiştii s-au deplasat de îndată la locaţia indicată de către apelant şi au depistat la faţa locului doi tineri de 22 de ani, o femeie şi un bărbat, ambii din Iaşi. Cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru clarificarea situaţiei şi luarea măsurilor legale, cercetările fiind preluate către poliţiştii de investigaţii criminale”, a transmis IPJ vineri.

În urma anchetei desfăşurate, un bărbat în vârstă de 22 de ani a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

„Din cercetări a reieşit că, din martie a.c. până în prezent, ieşeanul ar fi determinat-o pe tânără, prin constrângere cu exercitarea unor acte de violenţă, să practice prostituţia în mai multe judeţe, i-ar fi înlesnit activitatea şi, ulterior, şi-ar fi însuşit veniturile obţinute în acest mod. În urma administrării materialului probator, ieri, 3 octombrie, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de bărbatul din Iaşi”, informează sursa citată.

Vineri, bărbatul urmează a fi prezentat de către poliţişti unităţii de parchet cu propunere de luare a unei măsuri preventive

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie