Sprijin pentru femeia din Buzău care a fost izgonită cu copilul de mână din casa conjugală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Impresionaţi de povestea tristă a Filofteiei Mărăcine şi a fiicei ei, Emanuela, care trăiesc într-o sărăcie cruntă, după ce au fost alungate de cel care le-a fost soţ şi tată, câţiva buzoieni cu suflet mare sar în ajutorul familiei. Unul dintre ei este Chef Cristi Dobre, un tânăr buzoian întors recent din Suedia, unde a lucrat ca bucătar la un restaurant dintr-o staţiune de schi.

Cristi le-a oferit bani celor două femei şi le-a cumpărat un frigider. Acesta speră ca alături de el să vină şi alţi semeni în nobilul demers. 

”Au mai fost câteva telefoane din partea unor oameni care sperăm că se vor concretiza şi este un început promiţător”, spune Cristi Dobre, care consideră că cel mai important pas în sprijinirea familiei va fi atunci când Emanuela şi mama ei vor ajunge să locuiască în condiţii decente. 

Ele locuiesc acum într-un bordei care stă să cadă şi care, din vară, va fi demolat de către proprietar.

O femeie bolnavă şi fiica ei, de 16 ani, din comuna buzoiană Poşta Câlnău, se luptă de mulţi ani cu o sărăcie cruntă. Mama a fost izgonită de la domiciliul conjugal, împreună cu fata, după ce a pierdut un copil într-un accident de maşină, iar soţul a considerat că din cauza neglijenţei mamei s-a întâmplat nenorocirea. Rămasă pe drumuri cu fiica sa, femeia, care suferă de obezitate severă, şi-a găsit adăpost într-un bordei de la marginea satului.

Citeşte povestea femeii care a fost izgonită din casă de soţ. Filofteia Mărăcine şi fiica ei trăiesc din mila vecinilor

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente