Şoferi băuţi, scoşi din trafic de către Poliţie. Un taximetrist, printre şoferii găsiţi băuţi la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

223 de încălcări ale regulilor de circulaţie, opt permise de conducere reţinute şi două dosare penale întocmite: acesta este bilanţul controalelor efectuate de poliţiştii buzoieni de la Rutieră pe tot parcursul zilei de marţi.

80 dintre abateri au fost la regimul legal de viteză, iar împotriva a patru şoferi care au depăşit cu mai mult de 50 km/h limitele de viteză maxime admise atât în localităţi, cât şi în afara localităţilor, a fost luată măsura reţinerii permisului în vederea suspendării.

Ceilalţi conducători auto care au fost lăsaţi „pietoni” în ziua de 17 decembrie au fost depistaţi în timp ce efectuau depăşiri neregulamentare ori se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii au mai întocmit alte două dosare penale pe numele a doi conducători auto în cazul cărora etilotestele au indicat 0,56 mg/l, respectiv 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Unul dintre aceştia - în vârstă de 53 de ani, din Beceni - a fost scos din trafic de poliţiştii care au acţionat pe DJ 203K, iar celălalt – în vârstă de 43 de ani, din Cochirleanca – a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un taximetru pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Buzău.

Citeşte şi: 

Ceaţa a făcut victime. Accident cu un mort şi trei răniţi, la Mihăileşti

Victima unui accident rutier, produs lângă Buzău, este încă neidentificată

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări