Sia şi Dan au fost repartizaţi la Serviciul de Ordine Publică din IPJ Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sia şi Dan sunt doi câini din rasa ciobănesc belgian care, la sfârşitul lunii trecute, au fost repartizaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău. Au 8 luni şi au ajuns în unitatea buzoiană după o perioadă de predresaj la Centrul Chinologic Sibiu.

În prezent, se află în parteneriat cu poliţiştii lor conductori; Sia face echipă cu agentul şef adjunct Sandu Vasile-Marius, iar Dan asigură spatele agentului principal Dima Marian-Ionuţ. 

”Cu toţii fac parte din marea echipă a Serviciului de Ordine Publică din cadrul unităţii noastre, cu atribuţii pe linia ordinii şi siguranţei publice. Protagoniştii sunt din rasa ciobănesc belgian (Mallinois) şi au început deja lucrul cu cei doi conductori, care urmăresc a le dezvolta calităţile prin dresajul de disciplină pentru patrulare şi intervenţie”, spun reprezentanţii IPJ Buzău.

În perioada următoare, ciobăneştii vor reveni pentru antrenamentele de specialitate la Centrul Chinologic Sibiu, unde vor sta cu însoţitorii lor pentru o perioadă de 6 luni, etapă care se va încheia cu o serie de examene. 

În funcţie de notele primite la evaluările specifice, partenerului canin îi va fi acordat un atestat prin care va fi confirmată specializarea sa. La Buzău sun nouă câini poliţişti, patru de urmărire şi cinci de însoţire. Instructorii lor se preocupă zilnic ca aceştia să aibă cele mai bune condiţii de viaţă şi de pregătire, de la mâncare, până la antrenamente.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Prințul William, devastat! Moștenitorul tronului britanic e în lacrimi din nou: ”Amintirile vor rămâne”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat