Serie de evenimente, la împlinirea a 1.650 de ani de la prima atestare documentară a Buzăului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Divizia Getica

A fost zi de sărbătoare pentru locuitorii oraşului Buzău. S-au împlinit 1.650 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Pe Calea Eroilor a fost inaugurată o nouă galerie foto, în care fuseseră strecurate initial şi imagini cu dictatorul Nicolae Ceauşescu.

Cele două panouri în care se aminteşte de vizitele dicatorului Nicolae Ceauşescu în municipiul Buzău, care au stârnit reacţii dure din partea unor buzoieni, au fost înlocuite chiar înaintea inaugurării. 

Primarul Constantin Toma a explicat din ce motiv a fost inclusă iniţial în galerie o fotografie în care îl înfăţişa pe Nicolae Ceauşescu. A concluzionat, în glumă, că greşeala a fost intenţionată, pentru a atrage atenţia asupra expoziţiei. 

Istoricul Marius Nicoară a precizat şi el că în prealabil ar fi trebuit analizate mai atent imaginile.

Manifestările dedicate Zilelor Buzăului au debutat, încă de dimineaţă, printr-o ceremonie religioasă, la Catedrala Municipală ”Sf. Mucenic Sava”.

Primarul Constantin Toma a fost cel care a început seria discursurilor şi a făcut un scurt istoric al însemnătăţii datei de 12 aprilie pentru Buzău. Aceasta este ziua care, în calendarul creştin-ortodox, este închinată Sfântului Sava Gotul, unul dintre primii creştini martirizaţi.

„Am încercat, prin această galerie foto istorică să avem o evoluţie de la 372, la 2022, cu evoluţia Buzăului din punctul de vedere al bisericii, al educaţiei, al armatei, al economiei şi a tot ceea ce s-a întâmplat bine pe aceste meleaguri”, a spus primarul Buzăului”, a declarat Constantin Toma.

La evenimente au participat numeroase oficialităţi locale, dar şi parlamentari. A ţinut să fie prezent la sărbătoarea buzoienilor şi ministrul culturii, Lucian Romaşcanu, buzoian de origine.

Manifestarea s-a încheiat cu un recital al corului „Lyra” şi cu un moment susţinut de artista Diana Ioniţă, acompaniată de fanfara Diviziei 2.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

C

omemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare